Suceava: Şoferul autobuzului TPL care s-a izbit în farmacia de la Nordic a suferit un accident vascular cerebral

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pagubele vor fi acoperite de asigurările RCA şi Casco ale societăţii de transport. Medicii spun că bărbatul este stabil din punct de vedere medical, însă este confuz şi se află sub observaţie, fiind internat în secţia Neurologie.

Şoferul autobuzului TPL care s-a izbit frontal într-o farmacie din zona Nordic se află internat în secţia Neurolgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava. Medicii spun că starea sa este stabilă, însă bărbatul este ţinut sub observaţie medicală. „Pacientul este conştient, însă confuz. În primele 72 de ore de la accidentul vascular cerebral pe care l-a suferit nu putem spune cum va evolua starea sa. Este internat la Neurologie şi se află sub observaţie medicală“, a precizat Tiberius Brădăţan, purtătorul de cuvânt al Spitalului JudeţeanSuceava.

Directorul TPL Suceava, Darie Romaniuc, a fost prezent la faţa locului accidentului ieri seară, interesându-se de starea angajatului său şi de pagubele rezultate în urma incidentului. „Am vorbit cu fiica şoferului şi mi-a spus că este vorba despre un accident vascular cerebral. I se putea întâmpla oricui, astfel de lucruri nu pot fi prevăzute“, ne-a spus Darie Romaniuc.

În ceea ce priveşte pagubele provocate în urma accidentului, acestea vor fi acoperite de asigurările RCA şi Casco ale TPL Suceava, atât în cazul farmaciei distruse, al autoturismului acroşat de autobuz, cât şi pentru repararea maşinii TPL.

Eram singurul client din farmacie când a avut loc accidentul. La început am auzit ceva ca o vuitură şi m-am speriat că-i cutremur şi când m-am uitat în spate am văzut autobuzul cum a trecut peste trotuare şi s-a oprit în geamurile farmaciei“, ne-a spus Ştefan Ciubotariu, pensionar.

Citiţi şi: Accident spectaculos la Suceava! Un autobuz a intrat într-o farmacie (UPDATE, FOTO)

Suceava



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite