Suceava: Şi-a găsit sfârşitul în fântâna din localitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Femeia în vârstă de 70 de ani a murit înecată într-o fântână din localitate.

Pornită de vineri să îi ducă mâncare soţului care era plecat la muncă pe câmp, Casandra Nechiforescu, în vârstă de 70 de ani, din localitatea Rădăşeni, nu s-a mai întors acasă.

Ieri, familia care a căutat-o peste tot prin localitate a cerut ajutorul poliţiei şi pompierilor deoarece un localnic i-ar fi găsit papucii şi sacoşa de mâncare lângă o fântână din preajma fostului CAP din comuna Rădăşeni.

Ajunşi la faţa locului, militarii, cu ajutorul motopompei, au început evacuarea apei din fântâna care avea un diametru de 60 de centimetri. Trupul femeii a fost găsit şi recuperat de la o adâncime de aproximativ 6 metri.

"La examinarea sumară a cadavrului, nu au fost descoperite urme de violenţă pe corp. Urmează a se efectua necropsia în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului", a explicat Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite