Suceava: Şefi de asociaţie cu prime nesimţite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma controalelor demarate de municipalitate a reieşit că la Asociaţia de proprietari numărul 24 s-au acordat prime necuvenite.

Preşedintele Ioan Fărtaiş, administratorul Teodora Constanda şi şeful comisiei de cenzori, Lucia Galeş, au fost amendaţi de Primărie pentru că şi-au acordat stimultente financiare substanţiale.

„Cei trei reprezentanţi ai asociaţiei au fost amendaţi cu câte 3.000 de lei în urma unor verificări în actele asociţiei pe ultimii trei ani. În urma anchetei s-a stabilit că aceştia şi-au acordat prime şi stimulente în valoare de 14.000 de lei“, a declarat Lucian Harşovschi, viceprimarul Sucevei.

Banii vor fi imputaţi

Acesta a precizat că doar proprietarii de apartamente pot decide dacă cei trei vor continua să deţină funcţii de conducere. „La şedinţa de joi, preşedintele asociaţiei, Ioan Fărtăiş şi-a dat demisia împreună cu preşedinta comisiei de cenzori, Lucia Galeş. Comitetul executiv a decis să le impute celor trei banii pe care şi i-au însuşit, iar Teodora Constanda, administratorul asociaţiei, a rămas în funcţie până la hotărârea comitetului executiv care nu şi-a exprimat încă decizia în privinţa ei“, a anunţat viceprimarul.

Administratorul asociaţiei vizate de control a re cunoscut că locatarii au solicitat verificarea actelor contabile, dar s-a ferit să explice de ce şi-a însuşit  din banii contribuabililor.„La ultima Adunare Generală a Ascociaţiei, oamenii au decis să facă acest control în acte“, s-a limitat să spună administratorul Teodora Constanda.

Şi sucevenii care fac parte din Asociaţia numărul 36 sunt nemulţumiţi de activitatea şefilor. „E o mizerie de neimaginat, iar administratora nu mai vrea să primească femeia de serviciu ca să facă curăţenie. N-o interesează deloc de noi“, a afirmat Ioana Ţopoveţ, locatar.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei, doar preşedintele asociaţiei, în urma hotărârii Adunării Generale, poate să desfacă contractul de muncă al femeii de serviciu şi nu administratorul. „Atât adminsitratorul, preşedintele comitetului de cenzori şi preşedintele asociaţiei, cât şi femeia de serviciu sunt angajaţi ai locatarilor şi nu se pot da afară unii pe alţii fără o hotărâre generală“, a declarat Maria Ghiaţă, din cadrul Primăriei Suceava.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite