Suceava: Sătenii, campioni la aruncat aparate vechi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei mai mulţi suceveni au scăpat de electronice uzate
Cei mai mulţi suceveni au scăpat de electronice uzate

Sucevenii au scăpat de aproape 10 tone de electronice şi electrocasnice la sfărşitul săptămânii trecute în cadrul acţiunii „Marea Debarasare”

Pe lângă locuitorii din municipiile Suceava, Rădăuţi, Câmpulung Moldovenesc şi Fălticeni, au scăpat de aparatura veche şi oamenii din 25 de comune. „Cantitatea colectată de pe traseele organizate în mediul rural a fost de 9.119 kilograme. Aceasta a depăşit cu mult cantitatea totală colectată de cele patru municipalităţi, şi anume 419 kilograme”, a declarat Iluţă Cocriş, director la Agenţia pentru Protecţia Mediului.
În Suceava s-au colectat doar 220 de kilograme de electrice uzate, la Fălticeni nici un aparat, în timp ce în comuna Iaslovăţ s-au strâns 1124 kilograme.”La noi încă nu există cultul reciclării. Bâtrânii de la sate au un mare respect faţă de tot ce-i înconjoară şi de aceea au adunat cele mai multe deşeuri”, crede Mihai Babliuc pensionar.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite