Suceava: Şase victime într-un accident rutier la Bosanci (VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două maşini au intrat în cloziune frontală iar şoferii şi pasagerii au ajuns la spital din cauza rănilor.

Ieri în jurul orei 16.15, în interiorul localităţii Bosanci, pe D.J. 208 A, Valentin R. de 35 ani, din comuna Ipoteşti, posesor al permisului de conducere pentru categoriile „B şi CE” din anul 1990, în timp ce conducea autoturismul, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus de Daniel H., în vârstă de 40 ani, din comuna Udeşti.

În urma impactului a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto Valentin R. şi a pasagerei Elena M., în vârstă de 34 ani, din comuna Udeşti,  rănirea uşoară a lui I.S., de 17 ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, Maria S. de 21 ani, tot din Udeşti, Gheorghe O. de 39 ani, din municipiul Suceava, toţi din  al doilea autoturism şi a conducătorului auto Daniel H.

„Conducătorii auto purtau centura de siguranţă, au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat Alin Botezatu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Suceava.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite