Suceava: Şase tineri din Frasin şi Stroieşti, prinşi în timp ce vindeau droguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şase dintre tineri au fost prinşi în flagrant
Şase dintre tineri au fost prinşi în flagrant

Pentru aproximativ 2 kg de cannabis, tinerii au cerut suma de 4.700 de euro.

Lucrătorii Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava, sub coordonarea unui procuror din cadrul DIICOT Suceava şi cu suportul tehnico-logistic al SRI – Direcţia Judeţeană de Informaţii Suceava, au documentat activitatea infracţională a unor tineri de pe raza oraşului Frasin şi a comunei Stroieşti ce aveau preocupări privind procurarea, introducerea în ţară şi vânzarea de cannabis.

Potrivit acestora, Lucaciuc M., de 21 de ani, din comuna Stroieşti, a introdus în România la sfârşitul lunii octombrie aproximativ 2 kilograme de cannabis. Scopul era de a vinde drogurile unor persoane interesate de consumul sau valorificarea pe mai departe a acestora.

Procurorii DIICOT Suceava au descoperit că Lucaciuc M., împreună cu alţi şapte tineri, dintre care unul minor, a oferit spre vânzare, în cursul zilei de ieri, pe raza oraşului Frasin, întreaga cantitate de droguri unui bărbat neidentificat. Acesta a solicitat clientului suma de 4.700 euro, care urma să fie împărţită în mod egal între cei opt tineri.

Ca urmare a activităţilor specifice întreprinse de lucrătorii antidrog, la aceeaşi dată, în jurul orelor 19.30, Lucaciuc M. şi alţi cinci tineri au fost prinşi în flagrant în timp ce încercau vânzarea cantităţii de 1.720 grame cannabis, diferenţa până la cantitatea iniţială fiind consumată de aceştia în perioada anterioară”, a precizat Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

După flagrant, au fost efectuate patru percheziţii domiciliare şi au fost puse în executare două mandate de aducere, cu sprijinul jandarmilor suceveni. Drept urmare, au fost conduşi la sediul DIICOT pentru continuarea cercetărilor şi ceilalţi doi tineri implicaţi în tranzacţia cu droguri de risc.

Cercetările sunt continuate de procurori DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava pentru identificarea tuturor participanţilor la săvârşirea activităţilor infracţionale şi tragerea acestora la răspundere penală. Potrivit lui Marius Cazac, şeful DIICOT Suceava, şapte tineri au fost reţinuţi, cu excepţia minorului, fiind judecaţi în acest moment. Decizia privind arestarea tinerilor prinşi în timp ce vindeau cannabis va fi făcută cunoscută în cursul zilei de mâine.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite