Suceava: Rovinieta electronică, blestemată de şoferi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pavel Trofin şi-a cumpărat rovinieta pentru a circula cu maşina
Pavel Trofin şi-a cumpărat rovinieta pentru a circula cu maşina

Conducătorii auto susţin că taxa e un abuz deoarece străzile sunt pline de gropi şi nu ştiu unde merg banii lor. Sucevenii cu maşină care nu respectă legea se pot alege cu amenzi cuprinse între 250 şi 4.500 de lei.

Legea a intrat în vigoare de la 1 octombrie şi este pusă în aplicare de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România.

La cumpărarea rovinietei, şoferul este trecut într-o bază de date cu ajutorul căreia poliţiştii pot verifica oricând dacă un conducător auto şi-a plătit sau nu taxa de drum.

„Şoferii nu mai trebuie să-şi lipească rovinieta pe parbriz. Camerele de filmat amplasate pentru această sarcină înregistrează numărul de înmatriculare al vehicolului, după care se verifică în baza de date dacă acesta are rovinietă şi pentru cât timp. De pe 1 octombrie au început să vină mai mulţi suceveni să-şi cumpere rovinietă“, a spus Andrei Amariei, agent la o benzinărie din oraş.

„Îşi bat joc de noi“

Şoferii care nu-şi cumpără rovinieta şi circulă pe drumurile naţionale pot încasa oricând amenzi cuprinse între 250 şi 4.500 de lei.

„Amenzile se dau în funcţie de tipul autovehicolului, iar verificările se fac atât cu ajutorul camerelor de filmat puse în puncte cheie, cât şi de agenţii de la Poliţia Rutieră, atunci când efectuează controale în trafic“, a spus Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Suceava.

Şoferii susţin că rovinieta este un abuz atâta vreme cât drumurile sunt presărate cu gropi. „Nu este fair-play din partea statului. Noi plătim bani pentru ca ei să repare drumurile, iar ei îşi bat joc de noi şi fac lucrări de mântuială“, a spus Pavel Trofin, şofer.

Pentru autoturismele mici valoarea rovinietei pe şase luni este de 28 de euro. La vehiculele de marfă cu masa de până la 3,5 tone taxa de drum este de 96 de euro; 320 de euro pentru camioanele cu masa între 3,5 şi 7,5 tone; 560 de euro pentru camioanele cu masa între 7,5 şi 12 tone; 720 de euro pentru camioanele cu masa mai mare de 12 tone şi trei axe şi 1.210 euro pentru vehiculele cu masa mai mare de 12 tone şi patru axe.

Gabriel Panţiru, ipj : De la începutul acestui an s-au dat 127 de amenzi pentru  lipsa rovinietei.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite