Suceava: Profesorii rădăuţeni în grevă japoneză
0
Membrii Sindicatului „Bucovina” Rădăuţi organizează astăzi, în toate şcolile arondate, grevă japoneză.
Greva japoneză se va ţine în intervalul orar 11.00-13.00 şi este organizată în semn de solidaritate cu demersul învăţătoarei din Caracal, Cristina Anghel, care se află în greva foamei de aproape 60 de zile. Tânara este absolventă a Liceului Pedagogic Suceava, promoţia 1978. Aceasta protestează împotriva neaplicării legii care majorează salariile cadrelor didactice cu 50%. Demersul aparţine Sindicatului „Bucovina” Rădăuţi şi este în semn de solidaritate cu acţiunea învăţătoarei.
„De aproape două luni de zile colega noastră, învăţătoarea Cristina Anghel, se află în greva foamei. Motivul acestei forme de protest extrem este un lucru care ne priveşte pe toţi, aplicarea Legii 221/2008 în litera şi spiritul ei, aşa cum a fost intenţia legiuitorului, Parlamentul României, for care a votat în unanimitate actul normativ amintit”, declară Gheorghe Şorodoc, liderul Sindicatului „Bucovina” Rădăuţi.