Suceava: Profesori universitari care au ales catedra în locul pensiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
profesorul universitar Ioan Iosep, în biroul său
profesorul universitar Ioan Iosep, în biroul său

Universitatea Suceava îi plăteşte în funcţie de orele de muncă prestate.

În staff-ul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava există 13 cadre didactice cu statut de pensionar care încă desfăşoară activitate la catedră şi sunt remunerate funcţie de orele de muncă prestate, în regim „plata cu ora”. Potrivit conducerii Universităţii, majoritatea celor 13 cadre au obţinut în anii anteriori titlul didactic de Conferenţiar sau Profesor Universitar.

Unele dintre acestea desfăşoară doar activităţi didactice, iar altele au statut de profesor universitar consultant, având sarcini de conducere activităţi doctorale. Este vorba despre lector.univ. Florica Diaconescu, lector.univ. Aurelia Diaconu, conf.univ. Ioan Iosep, lector.univ. Andrei Ioniţă, prof.univ. Eugen Cefranov, conf.univ. Mircea Ignat, conf.univ. Valentin Brudea, prof.univ. Climent Horeanu, asistent univ. Paraschiva Nisioi, prof.univ. Ghiorghi Prisacaru, cadre didactice asociate, plătite cu ora, prof.univ. Rusalim Petriş, Dumitru Vitcu şi Vasile Dospinescu, profesori consultanţi plătiţi cu ora, şi Ion Horia Bîrleanu, profesor consultant.


Studenţii preferă profesorii tineri


Stilul de predare al profesorilor tineri diferă de cel al pensionarilor, lucru remarcat de studenţi, însă nimeni nu contestă experienţa acestora şi cunoştinţele acumulate de-a lungul timpului.


„E un profesor bun pentru că are vechime la catedră. Le-a văzut şi le-a auzit pe toate. Eu prefer profesorii tineri pentru că simt că pot să fiu mai degajată în prezenţa lor, căci sunt mai deschişi”
, a spus Elena A., studentă în anul III, despre profesorul de geografie Ioan Iosep. Acesta a intrat la pensie în 2009, dar continuă să ţină cursuri în cadrul Facultăţii de Geografie. Predă un curs şi un seminar studenţilor de anul III şi coordonează câteva zeci de masteranzi. Se declară mulţumit de sumele pe care le primeşte de la Universitate pentru orele de muncă prestate.


„Predau în primul rând pentru că mai pot. Apoi e vorba despre o serie de proiecte pe care le-am început şi, oricum, nu cred că am să apuc să le termin, dar măcar aşa pot lucra într-un cadru organizat. Pe de altă parte, catedra este degrevată de o parte din eforturile financiare pe care le presupune un cadru titular, pentru că mie nu mi se plătesc concediile, sesiunile de examene şi nici nu primesc sporuri”, ne-a spus Ioan Iosep.

Profesorul universitar are 67 de ani, o experienţă de 43 de ani la catedră şi s-a pensionat anul trecut. Acesta a menţionat că orele i-au fost distribuite după ce fiecare profesor titular de la Catedra de Geografie a primit normă întreagă. În ceea ce priveşte relaţia sa cu studenţii, profesorul Ioan Iosep spune că se mai răsteşte la ei din când în când, le monitorizează prezenţa, însă este înţelegător, mai ales cu cei care muncesc pentru a se întreţine în facultate.

Conducerea Universităţii sucevene justifică prezenţa cadrelor didactice trecute de vârsta pensionării la catedre prin experienţa lor de neegalat şi imposibilitatea de a angaja personal nou din cauza blocării posturilor din sistemul bugetar.

„Motivaţia menţinerii în activitate a cadrelor didactice respective rezidă în expertiza tehnică acumulată de fiecare cadru în parte, pe un anumit domeniu, această necesitate fiind impusă şi de eroarea făcută prin considerarea universităţilor ca fiind bugetate, iar, ca urmare, în ultimii doi ani nu s-au mai putut organiza concursuri pentru ocuparea posturilor vacante. Şi toate acestea în condiţiile în care există resursa financiară pentru retribuirea acestor activităţi”, a precizat Adrian Graur, rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava.

Citiţi şi: Iaşi: Universitarii pensionabili ţin cu dinţii de catedră. Rectorii îi acceptă pentru prestigiu, studenţii reclamă metodele de predare

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite