Suceava: Prins cu ţigări de contrabandă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul era însoţit de alte două persoane care au reuşit să fugă profitând de întuneric. 

În seara zilei de miercuri poliţiştii de frontieră de la Sectorul P.F Brodina  au observat cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte în apropierea graniţei, pe teritoriul ţării noastre, trei persoane care cărau mai multe colete voluminoase.  În urma acţiunii poliţiştilor s-a reuşit reţinerea  lui Nicolae S. în vârstă de 20 de ani, în timp ce celelalte două persoane profitând de întuneric şi de terenul accidentat au reuşit să fugă.

În zona în care a fost prins tânărul s-au găsit trei colete ce conţineau 2.000 de  pachete de ţigări de provenienţă Republica Moldova. Ţigările în valoare de 12.000 lei a fost confiscate.

„Poliţiştii de frontieră au întocmit persoanei în cauză acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat şi contrabandă în formă agravantă, acte ce urmează să fie înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi”, a precizat Ilie Poroch, purtător de cuvânt al IJPF Suceava.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite