Suceava: Primii „boboci“, admişi la liceele vocaţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cea mai mare concurenţă s-a înregistrat la clasele de bilingv şi la cea de pedagogic. Foto arhivă
Cea mai mare concurenţă s-a înregistrat la clasele de bilingv şi la cea de pedagogic. Foto arhivă

S-au înscris pentru probele vocaţionale 958 de candidaţi pe cele 570 locuri puse la bătaie de licee, din care 818 au promovat. Au rămas 46 locuri libere, ce vor fi puse la dispoziţia candidaţilor admiterii din toamnă.

Peste 9.000 de elevi de clasa a VIII-a încă mai au timp să se decidă cu privire la specializarea şi liceul la care să se înscrie, în timp ce 524 dintre aceştia au fost deja admişi. Este vorba despre acei elevi care s-au orientat către liceele vocaţionale şi au susţinut probele de aptitudini săptămâna trecută.

Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, s-au înscris pentru probele vocaţionale 958 de candidaţi pe cele 570 locuri puse la bătaie de licee. „S-au prezentat la probele de aptitudini 913 elevi, din care 818 au promovat“, a precizat Laura Hacman, purtătorul de cuvânt al IŞJ Suceava. Nu toţi aceşti candidaţi au obţinut un loc la specializarea vizată, deoarece numărul locurilor scoase la concurs a fost mai mic decât cererea. Astfel, pentru anul şcolar următor judeţul Suceava are primii 524 de „boboci“, admişi în urma susţinerii probelor de aptitudini la muzică, arte plastice, arhitectură, patrimoniu cultural, teologie, sport, pedagogie şi limbile engleză, franceză, germană, maternă polonă şi maternă ucraineană.

Au rămas 46 locuri libere, ce vor fi puse la dispoziţia candidaţilor admiterii din toamnă. Este vorba despre cinci locuri la Liceul cu Program Sportiv, zece la clasa cu predare în limba polonă de la Colegiul „Alexandru cel Bun“ Gura Humorului, alte 11 locuri rămase vacante la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu“ Suceava şi 20 locuri la Seminarul Teologic „Mitropolitul Dosoftei“ Suceava.

Cea mai mare concurenţă s-a înregistrat, şi în acest an, la clasele de bilingv şi la cea de pedagogic, unde au concurat 2-3 candidaţi pe un loc.

În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi 9.000 de candidaţi la admiterea la liceu, mai au de aşteptat o lună până va avea loc repartizarea computerizată, programată pentru 12 iulie.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite