Suceava: Preotul traficant de ţigări, din nou încătuşat (UPDATE)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel Suceava a decis că preotul prezintă un pericol social şi că nu poate fi judecat în stare de libertate.

UPDATE ora 16.27: Curtea de Apel Suceava a admis recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava în privinţa arestării lui Cristinel Gheorghe Pânzaru. "S-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 20 de zile", ne-a declarat Rodica Neagu Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Suceava.

În această dimineaţă s-a judecat recursul pe care l-au făcut procurori DGA la decizia luată de judecătorii Tribunalului Suceava de a-l cerceta pe Cristinel Gheorghe Pânzaru în stare de libertate după ce ar fi încercat să dea mită 4.000 de euro unui poliţist de frontieră pentru a trece graniţa fraudulos 73 de baxuri de ţigări din Ucraina.

Preotul a fost reţinut marţi, pentru 24 de ore, de procurorii Direcţiei Generale Anticorupţie pentru dare de mită şi contrabandă. O zi mai târziu Tribunalul Suceava a hotărâ că preotul nu reprezintă un pericol social şi l-au eliberat din arestul Poliţiei, acesta fiind judecat în stare de libertate.

"Instanţa de judecată a respins propunerea de arestare preventivă înaintată de procurori, inculpatul este judecat în stare de libertate", ne-a spus atunci Doru Bunduc, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Suceava.

Gheorghe Pânzaru a fost prins în noaptea de 05 spre 06 iulie împreună cu alte persoane în timp ce încercau să introducă în mod fraudulos 73 de baxuri  de ţigări peste fâşia verde a frontierei de stat a României.

În prealabil, preotul l-a agasat cu telefoane pe unul dintre angajaţii Punctului de Trecere a Frontierei Siret. Bărbatul insista ca acesta să-l ajute să transporte ţigările peste fâşia verde a graniţei dintre România şi Ucraina în schimbul a 4.000 de euro.

Vom reveni cu amănunte.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite