Suceava: Preoţii au strâns pentru Alex 1.800 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandru Dumitriu a primit ajutor de la enoriaşii Bisericii Ortodoxe şi de la Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.

Copilul care a luat la naştere o bacterie intraspitalicească pe nume E – coli care i-a distrus sistemul imunitar şi care are nevoie să meargă la o clinică din Germania pentru un diagnostic precis şi un tratament a primit ajutor de la enoriaşii bisericii sucevene.

“În duminica Floriilor s-au strâns pentru Alexandru peste 7.000 de lei, echivalentul a 1.800 de euro. Din aceşti bani, 1.000 de lei a fost donată de Centrul Eparhial din Suceava şi Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor cu ştiinţa Î.P.S. Pimen. Sperăm ca băiatul să se facă sănătos în curând, cu ajutorul lui Dumnezeu”, a declarat Cătălin Axinte, preot .

Banii au fost donaţi de suceveni după slujba din biserică iar pentru ca acest lucru să fie posibil au participat toţi preoţii de la toate bisericile din Municipiu.

Donaţile mari au şocat părinţii

Părinţii lui Alex au primit vestea cu nespusă bucurie şi spun că nu s-au aşteptat la un ajutor atât de mare din partea credincioşilor şi a preoţilor.

“Le mulţumim din suflet, nu credeam că ne vor ajuta atât de mult. Acum avem bani să-l ducem pe Alex, imediat după Paşte la Bucureşti, la aparatul de biorezonanţă care face şi tratament. Avem şi de medicamentele naturiste care o să trebuiască să le comandăm din străinătate”, a spus Adriana Dumitriu, mama lui Alex.

Datorită lor, copilul poate face sedinţele de terapie care-i pot salva sistemul imunitar.

Pentru Germania nu s-au strâns îndeajuns de mulţi bani în cont iar părinţii sunt conştienţi de faptul că 8.000 de euro nu se strâng într-un timp prea scurt.

Cu toate acestea, Alex are o şansă la viaţă datorită celor care au donat bani pentru sănătatea lui.

Până în prezent, în contul lui Alex s-au strâns 2.500 de euro, echivalentul a 10.000 de lei iar preoţii de la Centrul Parhial au promis că îi vor mai pune în cont şi banii pe care se vor mai strânge de acum înainte pentru Alex prin biserici.

Cei care doresc să-l ajute pe Alex să-şi ducă la bun sfârşit investigaţiile şi să facă tratamentul costisitor pot depune bani în contul mamei, Adriana Nicoleta Dumitriu: RO18BRDE340SV24812343400.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite