Suceava: Preocupare de licean: comercializarea de mercur în cămin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr în vârstă de 17 ani din localitatea Straja a fost prins de poliţişti cu o cantitate de aproape două kilograme de mercur în camera sa de cămin.

„Ieri la 15.00 Poliţia a depistat într-o cameră de cămin din incinta unei unităţi de învăţământ din municipiul Suceava, două recipiente de 1.860 grame susceptibile a conţine o substanţă de natură toxică şi supusă regimului special”, ne-a declarat Alin Botezatu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului  de Poliţie Suceava (IPJ).

Potrivit sursei oficiale în urma verificărilor s-a stabilit că recipientele cu substanţa toxică au fost aduse de acasă de către minorul A.P., în vârstă de 17 ani din comuna Straja, elev ce locuieşte în căminul unităţii.

„Recipientele au fost ridicate în vederea expertizării, iar cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciului Arme, Explozibili, Substanţe Periculoase IPJ Suceava”, a mai spus purtătorul de cuvânt.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite