Suceava Portret Petre Ariciuc a salvat 800 de vieţi captive în inima munţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Misiunea suceveanului este să-i aducă înapoi în siguranţă pe oamenii prinşi în capcanele montane. Face totul din pasiune, aproape cu mâinile goale, pe un salariu de nimic.

Lucrează ca salvamontist în Vatra Dornei de 15 ani şi pare a fi cel mai calm, mai optimist şi mai vesel om din lume. Probabil că din acest motiv Petre Ariciuc consideră că meseria pe care o practică nu este dificilă.


„Din exterior, ceea ce facem noi pare foarte greu, mai ales că avem activitate 24 de ore din 24. Oricând putem primi un apel şi trebuie să plecăm pe munte, indiferent dacă e noapte sau zi, ger sau caniculă. Din punctul meu de vedere, ceea ce fac este uşor“, susţine salvamontistul.


Dotări minime, lefuri mici


Bărbatul a început să activeze ca voluntar pe munte în 1996. La data respectivă, jobul de salvamontist nici nu era cuprins în nomenclatorul de meserii. Abia în anul 2000 a luat fiinţă Serviciul Public Salvamont, finanţat de la bugetul local. Chiar dacă dotările sunt minime, iar veniturile mici, pentru Petru Ariciuc a contat dorinţa de a lupta cu muntele, dacă un turist s-a rătăcit, s-a accidentat sau a căzut în vreo prăpastie. „Eu, ca şef de serviciu, am un salariu de 1.100 de lei lunar. Mai sunt doi angajaţi care au venituri de 700 de lei pe lună“, a precizat el.


Cel care salvează vieţile oamenilor cu mâinile goale nu primeşte niciun spor, nici de periculozitate, nici pentru orele suplimentare sau turele de noapte. „Mi-a aruncat cineva odată 50 de lei în maşină, ca semn de recunoştinţă pentru că-l salvasem din Rarău. Dar eu chiar nu vreau recompense pentru ceea ce fac“, a spus salvamontistul care, dacă ar fi să o ia de la început, ar parcurge acelaşi drum. În ultimii zece ani, Ariciuc a intervenit în circa 800 de misiuni. Cea mai lungă a durat trei zile. Un bătrân cardiac dispăruse şi a fost căutat cu armata şi jandarmeria. Până la urmă a fost găsit în apropierea casei, după ce rătăcise trei zile în munţi.


Cu o singură excepţie, toate intervenţiile sale au avut final fericit. „Zona Vatra Dornei este una uşoară. Avem de asigurat munţii Călimani, Suhard, Bistriţei, Giumalău. Nu se compară cu Bucegii. Am avut un singur deces, în cazul unei persoane care a căzut cu parapanta“, a explicat Petre Ariciuc.


Se bucură că meseria lui capătă tot mai mulţi adepţi. „Avem noroc de 14 voluntari care ne ajută cum pot. Ei nu beneficiază de absolut nicio finanţare, de niciun decont. Vin singuri în misiuni cu echipamentele lor, cu mâncarea lor“, a povestit Petre Ariciuc. S-ar bucura dacă şi băiatul lui va dori să se facă salvamontist.

______________

profil
născut.
11 iunie 1971, la Vatra Dornei.
studii. Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie din cadrul Univeristăţii „Ştefan cel Mare“ din Suceava, master în Managementul Administraţie Publice în Ţările Uniunii Europene.
familie. Este căsătorit şi are un băiat de 8 ani.

întrebări şi răspunsuri
Cine poate ajunge salvamontist?

Orice persoană care a împlinit 18 ani şi care a obţinut atestat de la Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani (Padina, Braşov) poate fi angajat, în limita bugetului, ca salvamontist. Întâi i se face o pregătire ca voluntar, apoi urmează cursuri de specializare timp de aproximativ doi ani (începători iarnă/vară şi avansaţi iarnă/vară).
Care sunt cele mai importante realizări în carieră?
Am omologat 320 de kilometri de trasee turistice din ţara Dornelor şi i-am înregistrat pe GPS. Acum încercăm să înregistrăm câteva trasee de cicloturism şi moutain bike, ceea ce e un lucru deosebit.

ce-i place
Are o pasiune pentru river rafting, schi, alpinism şi mountain bike. Îi plac oamenii care, atunci când îi cer ajutorul, respectă întru totul indicaţiile sale.

ce nu-i place
Lui Petre Ariciuc nu-i plac ipocrizia şi orgoliile din politică şi nici lipsa de colaborare pentru dezvoltare durabilă în turism.

Suceava



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite