Suceava: Portret/ Ştefan Panciuc, cel mai vârstnic veteran de război

La 91 de ani, îşi aminteşte şi acum fiecare clipă petrecută în lagărele ruseşti, precum şi tinereţea pierdută pe front pentru a-şi apăra ţara.

Îşi aminteşte întâmplările din război de parcă ar fi fost ieri. „În 1943 făceam parte din divizia a opta infanterie, când ne-au luat ruşii prizonieri, lângă Stalingrad“, începe Ştefan Panciuc să-şi depene amintirile. Armatele române şi germane fuseseră încercuite şi era doar o chestiune de timp până aveau să fie distruse.  După ce s-a semnat armistiţiul, s-au predat 3.000 de soldaţi, cavaleri, infanterie, artilerie şi vânători de munte români. Ruşii i-au încolonat şi i-au dus într-un lagăr de concentrare.

Puşi să-şi construiască singuri temniţa

Acolo nu primeau decât o masă pe zi, şi aceea era o ciorbă de varză acră cu mămăligă. Mâncarea nu ajungea mereu pentru toţi, dar aşa a supravieţuit un an şi jumătate. „După asta, ne-au urcat câte 50 în vagoane de animale şi ne-au dus în alt lagăr, Krematotski se chema. Era iarna, -45 de grade afară, şi ne-au pus de am ridicat din cărămizi o clădire a lagărului. Atunci mi-a degerat degetul mare de la picior“, povesteşte bătrânul.

Din cauză că i se umflase piciorul foarte tare, atunci când doctorii făceau selecţia între bolnavi şi sănătoşi, el a intrat în categoria bolnavilor. „Chiar dacă eram bolnav, nu eram scutit. Mureau foarte mulţi, şi câte 50-60 în fiecare noapte, iar pe noi ne puneau să-i îngropăm. Cei care erau sănătoşi le săpau gropile şi noi, plutoane întregi, îi căram în pieile goale la groapă. Erau cum e scaunul, îngheţaţi“, îşi aminteşte Ştefan Panciuc.

Eliberat, apoi deportat

Şi aici erau ţinuţi înfometaţi. Masa de fiecare zi însemna o ciorbă de ceapă cu o felie de pâine. „După ce ne puneam să dormim, la o oră şi ceva venea unul şi ne scotea la înviorare. Dezbrăcaţi cum eram, aşa ne scoteau afară pe zăpadă. Pe cei mai vânjoşi i-au luat atunci şi i-au dus la mine de cărbuni pentru că nu aveau forţă de muncă. Eu am scăpat pentru că eram bolnav“, povesteşte bătrânul.

După ce a reuşit să ajungă acasă lângă familia care se stabilise în Banat, în Jimbolia, a fost deportat politic  în Bărăgan, în 1951. „După 8 ani în care adunasem câte ceva pe lângă casă, a venit o maşină noaptea, ne-au luat şi ne-au dus tocmai la Lehliu. Acolo ne-au dat 4 ţaruşi ca să ne delimităm fiecare bucăţica de pământ. Şi acum îmi aduc aminte, aveam numărul 73“, povesteşte Ştefan Panciuc.Acolo şi-au făcut o căsuţă din pământ, însă până să fie gata, soţia i-a născut băiatul într-o colibă de paie. Patru ani au avut ştampila cu domiciliu obligatoriu, după care s-au întors la Rădăuţi.

întrebări şi răspunsuri
Cum a fost întoarcerea la Rădăuţi?
După ce am scăpat din lagăr am mers la Perişoru şi am lucrat acolo aproape 4 ani şi am adunat câţiva bani. Nu am vrut să rămânem şi am venit la Rădăuţi, unde am cumpărat în 1982 un apartament. De atunci, 18 ani am lucrat la IPROFIL, până la pensie, dar fără nicio zi liberă.
Sunteţi cel mai bătrân veteran de război din Suceava. Care e secretul longevităţii dumneavoastră?
Nu mi-a plăcut paharul şi mi-a plăcut să muncesc. Tot timpul am gândit că după rău vine şi bine, iar după bine vine şi rău. Nu trebuie să te bucuri prea mult de bine şi nici să te plângi când e rău. Asta e viaţa!

ce-i place
I-a plăcut mereu „agricola“, după cum numeşte Ştefan Panciuc agricultura.

ce nu-i place
Nu-i plac oamenii care beau şi cei care se judecă. Nu-i plac măsurile de austeritate, mai ales scăderea pensiilor, pe care le consideră un drept câştigat. „Însă chiar dacă ne mai «pişcă» din pensii, este încă foarte bine comparativ cu vremurile prin care am trecut“, spune cu un zâmbet amar Ştefan Panciuc.

profil
născut. 6 ianuarie 1919, comuna Tereblecea, judeţul Rădăuţi.
studii. 7 clase în satul natal.
familie. Are un băiat şi doi nepoţi.