Suceava: Portret/ Mircea Franciuc pregăteşte aşi la skandenberg

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Suceveanul are un uimitor spirit organizatoric şi spune că evenimentele sportive sunt specialitatea sa. Îşi găseşte timp şi pentru Cercul de Graffiti.

Mereu în mişcare, mereu plin de idei. I s-au prins de suflet însă sportul şi copiii talentaţi. Mircea Franciuc are 47 de ani şi pregăteşte de un an jumătate tinerii pentru Campionatele Europene şi Mondiale la Skandenberg.

Vara trecută a reuşit să trimită pe unul dintre tineri la Mondiale, unde a ocupat locul şapte. „Anul acesta concursul se ţine la Moscova şi trebuiau să meargă şi elevii mei. Am avut probleme cu finanţarea şi am renunţat. Păcat, pentru că sunt copii buni“, spune bărbatul.

A organizat Campionatul de tăiat lemne

Tot de un an şi jumătate a organizat la Clubul Sportiv „Nord Arena“ Campionatul de table şi cel al tăietorilor de lemne.
Şi, pentru că-i plac sporturile de orice fel, Mircea Franciuc a şi practicat de-a lungul vieţii atletism, fotbal, arte marţiale şi alpinism.  Şi arta modernă i-a plăcut, aşa că a înfiinţat primul Cerc de Graffiti din Suceava.

„Fiica mea cea mică era interesată de acest lucru, aşa că am organizat un loc în care copiii să se întâlnească şi să creeze. În felul acesta am dat peste nişte tineri foarte talentaţi de la care învăţ zilnic multe lucruri“, mărturiseşte Mircea Franciuc.

La Cercul de Graffiti, copiii se pot specializa în realizarea desenelor 3D şi alte stiluri moderne care presupun imitarea perfectă a artei fotografice. Întrebat de armată, Mircea Franciuc zâmbeşte ştrengăreşte. Spune în glumă că îşi aminteşte el de zile şi mai bune.

Amintiri din tinereţe

„Am făcut armata la Câmpulung Muscel şi mi-a rămas în suflet o misiune. Era prin februarie, era frig şi am ajuns la un râu îngheţat. Plutonierul a spus:  «inamic în spate, forţaţi râul!». Din 100 de soldaţi câţi eram, numai eu am forţat râul“, povesteşte bărbatul. Mircea îşi aminteşte cum a stat apoi o săptămână la infirmerie.

Recunoaşte că are un caracter foarte hotărât. Mereu a făcut lucrurile în care a crezut şi atunci când are încredere în forţele proprii nu poate renunţa la nimic. Apoi îşi aminteşte de facultate, pe care o numeşte „o zână frumoasă cu munţii pe gene“. Hălăduia în fiecare săptămână şi nu se sătura niciodată de aerul curat şi de crestele pline de păduri.

„În timpul facultăţii am lucrat o perioadă la Uzinele Steagul Roşu, apoi am lucrat într-un cimitir. Acolo făceam de toate, chiar şi cărat cu roaba ciment pentru lucrări“, spune suceveanul.

Profil
Născut. 31 martie 1963, la Suceava.
Studii. Facultatea de Silvicultură din Braşov.
Familie. Divorţat, are două fete.

Întrebări şi răspunsuri
Ce vă leagă sufleteşte de perioada facultăţii?
Sunt două lucruri frumoase. Braşovul, oraşul care mi-a plăcut enorm şi unde am şi locuit doi ani de zile după terminarea facultăţii, şi oamenii. Localnicii din Braşov au un fel elegant de a fi, motiv pentru care m-am înţeles imediat cu ei. Facultatea îmi mai aminteşte şi de munţi, în fiecare sâmbătă şi duminică mergeam cu prietenii şi escaladam stâncile. Niciodată singur, deoarece legea muntelui spune asta.
Ce pasiuni vă relaxează în timpul liber?
Îmi place muzica bună, în special pop, rock şi hard- rock, în general muzica anilor ’60 -’80.

Ce-i place
Lui Mircea Franciuc îi place curăţenia şi spune că oriunde ar merge, întâi face ordine în jurul lui şi apoi se apucă de activităţi. Din domeniul culinar, îi place la nebunie stecul de vită în sânge şi vinul roşu sec.

Ce nu-i place
Suceveanul a citit foarte multe cărţi, în special în tinereţe. El spune că nu-i plac romanele comerciale, fără esenţă. Mircea susţine că, atunci când începe o carte şi constată pe parcurs că nu-i place, renunţă cât de repede la ea pentru a nu pierde timp inutil.

Suceava



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite