Suceava: Portret/ Marian Olaru, olteanul pasionat de Bucovina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marian Olaru
Marian Olaru

Profesorul cercetător a scris mai multe volume despre istoria acestui ţinut. În prezent, conduce Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi“ din Rădăuţi.

Profesor de istorie, cercetător şi director al Colegiului Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi“ din Rădăuţi, Marian Olaru este şi membru al Institutului Bucovina din cadrul Academiei Române.

„Pasiunea pentru istorie mi-a fost cultivată de către părinţi, dar şi de profesorul din liceu, Titu Marinescu. Au urmat apoi profesorii de la Universitatea din Bucureşti care au fost cei mai buni şi aici îi amintesc pe Emil Condurache, Zoe Petre, Gheorghe Cazan, Aneta Boiangiu, Ioan Scurtu şi mulţi alţii“, a spus Marian Olaru.

Din Dolj, la Suceava

Cu toate că era din judeţul Dolj, când a terminat facultatea în 1981 a fost repartizat tocmai la Suceava, la şcoala din Marginea. „Mă căsătorisem între timp cu Elena, colegă de grupă suceveancă şi astfel am fost repartizaţi amândoi la Suceava. Eu la Marginea şi ea la Şcoala nr. 2 din Vicovu de Sus. Aşa am ajuns în ţinutul Bucovinei“, povesteşte profesorul de istorie.

A fost în generaţia primilor şomeri din ţară

În 1987 a intrat în Consiliul Judeţean al Pionierilor până în 1989, iar în ’90 ministrul Învăţământului, Mihail Şora, l-a demis pentru că l-a considerat activist de partid. „Am fost primii şomeri ai ţării, noi activiştii de partid, însă am dat concurs şi am revenit pe post la Marginea până în 1992, când am renunţat şi am dat concurs la Centrul de Studii Bucovina, actualul Institut Bucovina al Academiei Române“, spune Marian Olaru.

Aşa a început cercetarea alături de mari intelectuali bucovineni precum Dimitrie Vatamaniuc. A lucrat la institut până în 1995 ca secretar ştiinţific, însă şi-a dat demisia din cauza salariului foarte mic şi a venit în învăţământul preuniversitar. „La institut aveam salariu 160.000 lei, iar ca profesor de gradul I aveam salariul de 320.000 de lei“, explică dascălul.

A publicat peste 70 de articole şi studii

De atunci nu a renunţat la cercetare şi a ajuns cu revista „Analele Bucovinei“ la numărul 32 şi 8.000 de pagini tipărite.
De asemenea, a publicat aproximativ 70 de articole şi studii în „Glasul Bucovinei“, „Codrul Cosminului“, „Almanahul Societăţii pentru Cultura Românească“, dar a scris şi mai multe volume care ilustrează istoria Bucovinei. Una dintre cele mai importante lucrări este cartea „Bucovineni împotriva comunismului: fraţii Vasile şi George Motrescu“.

Profil
Născut. 25 mai 1957, Cetate, judeţul Dolj.
Studii. Doctor în Istorie la Universitatea „A.I.Cuza“ Iaşi.
Familie. Este căsătorit.

Întrebări şi răspunsuri
Cum vedeţi Rădăuţiul în prezent?
Rădăuţiul a pierdut foarte mult în raport cu Suceava. De la capitală de judeţ a ajuns un mic oraş în capătul judeţului. A pierdut arhive, biblioteci, şcoli, o parte din intelectuali, echipe de rugby, fotbal, handbal. Ar fi putut avea un alt destin.
Cum este să lucraţi cu atât de mulţi elevi?
E dificil deoarece nu există o cultură a relaţiilor instituţionale. O treime din cei 800 de elevi au un părinte sau ambii plecaţi în străinătate. Unii, care au şi fraţi mai mici, gestionează ei lucrurile din familie şi cu toate acestea au rezultate foarte bune. Şcoala, deşi e o prioritate naţională, nu are respectul societăţii.

Ce-i place
Îi plac oamenii simpli din satele de munte care „nu trăiesc pentru a câştiga, ci câştigă pentru a trăi“.

Ce nu-i place
„Nu îmi place transformarea mijloacelor de comunicare de astăzi în sursa de formare culturală şi profesională“, a declarat profesorul.

Suceava

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite