Suceava: Portret/ Dorin Torodoc: rachetele în miniatură i-au adus prestigiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dorin Torodoc
Dorin Torodoc

Face de 40 de ani rachetomodelism, fiind premiat la campionatele din întreaga lume.

Dorin Torodoc a luat contact pentru prima dată cu lumea rachetomodelismul în clasa a V-a, când profesorul Silvestru Moraru a făcut o demonstraţie în clasă. A început cu aeromodelismul, însă din liceu şi-a propus să facă performanţă. La 17 ani a devenit maestru al sportului la rachetomodele. „E damblaua mea, ca pescarul care nu se satură de pescuit niciodată, aşa e pentru mine rachetomodelismul. Este o odhină activă“, a spus Dorin Torodoc. S-a antrenat şi a participat la numeroase campionate naţio-nale. La 26 de ani a reuşit să ocupe locul al III-lea la Campionatul Mondial din Polonia şi odată cu acest premiu a fost numit maestru emerit al sportului.


Un an mai târziu, a ajuns campion european, iar la 28 de ani a luat locul al II-lea la Campionatul Mondial din Bulgaria. În 1987 a câştigat o medalie de argint şi una de bronz la Campionatul Mondial din Iugoslavia, iar în 1992 a luat argint în Rusia.

Campion mondial în Polonia


Anul 1994 va rămâne mereu ca cel mai important al carierei sale. La 37 de ani, urcă pe cel mai înalt podium şi ascultă imnul României la Campionatul Mondial din Polonia, la individual. „A fost unul dintre cele mai grele campionate. Era vânt, vreme rece, condiţii foarte rele pentru lansare, iar racheta trebuia găsită după ce era lansată. E greu de povestit cum este atunci când te afli sus pe podium şi cântă imnul. Pur şi simplu mi-au dat lacrimile“, a spus sportivul. În 1998 a urcat pentru ultima dată pe podium. A transmis copiilor săi pasiunea pentru acest sport, care la rândul lor au devenit campioni. Alexandru şi Bogdan au participat la competiţii din ţară şi străinătate.

întrebări şi răspunsuri

Cum aţi reuşit să le transmiteţi pasiunea dumneavoastră celor doi fii?
Când erau mici îi luam la serviciu, la club. M-au văzut cum lucram şi mi-au cerut să lipească şi ei. Aşa au învăţat şi au reuşit să facă şi performanţă. Acum, au ca pasiune şi calculatoarele. Alexandru, de 25 de ani, a ajuns să ocupe locul al III-lea la două Campionate Mondiale, în 1998 şi în 2000, în timp ce Bogdan, de 23 de ani, a fost campion naţional la rachetomodelism.
Cât timp vă trebuie pentru a face o rachetă?
Depinde, două zile durează să fac elicea plus încă o zi restul, cam 4 zile în care lucrez câte 8 ore.

profil
născut. 14 iunie 1957, Băluşeni, judeţul Botoşani.
studii. Liceul Industrial Nr. 4 din Suceava.
familie. Este căsătorit şi are doi băieţi.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite