Suceava: Poliţiştii protestează în stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii legii sunt nemulţumiţi de reducerea salariilor cu 25% şi de condiţiile de muncă. Ei cer plata integrală a diurnei, a indemnizaţiei pentru chirie şi a compensaţiei pentru medicamente, restante în momentul de faţă.

Disponibilizările de personal, scăderile salariale cu 25%, neachitarea diurnei a sumelor compensatorii pentru medicamente îi determină pe oamenii legii să iasă în stradă.

Sătui de lipsurile materiale, oamenii au hotărât să-şi facă publice nemulţumirile. Astfel, luni, pe 20 septembrie, poliţiştii vor organiza un protest în faţa Palatului Administrativ.

„Vom face un miting  începând cu ora 11.00. Pot veni toţi poliţiştii care sunt nemulţumiţi“, ne-a declarat Vasile Anton, liderul sindical al angajaţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Suceava.

Una din cerinţele sindicaliştilor este aceea de a nu fi disponibilizat personal, cu scopul de a aduce bani la buget. De asemenea, aceştia cer plata integrală a salariilor pentru poliţişti şi pentru personalul contractual. Oamenii în uniformă spun că, pentru a avea eficienţă, ei trebuie să fie plătiţi corespunzător.

Potrivit sindicaliştilor, dacă agenţii sunt plătiţi cu 25% mai puţin, tot cu atât îşi vor limita şi ei activitatea. Aceştia mai solicită plata integrală a diurnei, a indemnizaţiei pentru chirie, a sumelor compensatorii pentru medicamente, care în momentul de faţă sunt fie restante, fie nu mai sunt în plată. Sucevenii spun că oamenii legii sunt îndreptăţiţi să facă proteste din cauza salariilor mici şi-i susţin în demersurile lor. „Mi se pare normal că vor să iasă în stradă. Am pe cineva care lucrează în Poliţie şi după ani mulţi de muncă are un salariu de doar 1.000 de lei. Nu mi se pare normal să munceşti atâtea ore şi să câştigi atât“, spune Daniel Irimie, sucevean.

Oamenii consideră că poliţiştii nu sunt plătiţi suficient, având în vedere riscurile la care se supun aceştia zilnic. „Fac foarte bine, trebuie să iasă în stradă. La cât de tare au crescut preţurile, cum să trăiască poliţiştii din salariile de mizerie pe care le au?!“, a adăugat Adriana Maţincu.

„Nu ni se dă nici o coală de hârtie“

Pe lângă problemele legate de veniturile mici, poliţiştii se plâng şi de lipsa fondurilor pentru materialele de care au nevoie, cum ar fi hârtia şi imprimantele. „Ni se cere să fim eficienţi, dar în momentul de faţă nu ni se dă nici o coală de hârtie“, a explicat Vasile Anton, liderul sindical.

Oamenii legii mai spun că măsurile luate împotriva lor sunt abuzive. „Mai mult ca sigur că luni voi fi la protest. Sper să reuşim să schimbăm ceva“, ne-a declarat un lucrător în cadrul Poliţiei Rutiere Suceava, care a vrut să-şi păstreze anonimatul de frica şefilor.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite