Suceava: Peste 600 de locuri de muncă la Bursa de vineri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În această vineri va avea loc Bursa generală a locurilor de muncă, unde peste 600 de oferte îi aşteaptă pe sucevenii în căutare de un job. Numai la nivelul municipiului Suceava 31 de angajatori şi-au anunţat prezenţa.

31 de angajatori şi-au anunţat participarea la Bursa generală a locurilor de muncă organizată de Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţelor de Muncă Suceava. Aceasta va avea loc vineri, începând cu ora 10.00 simultan în Suceava la Casa de Cultură a Sindicatelor, în Rădăuţi la Casa Germană, în Fălticeni şi Câmpulumg Moldovenesc la sediile punctelor de lucru.

În total, aproximativ 600 de posturi vacante se vor afla printre ofertele angajatorilor. Cele mai multe oferte, înregistrate până ieri erau pe municipiul Suceava, respectiv 230 de posturi.

Suceava: Târg de cariere cu peste 800 de locuri de muncă

„Preocupările noastre s-au îndreptat spre selectarea potenţialilor ofertanţi interesaţi în promovarea afacerii, serviciilor şi în recrutarea de personal, asigurând o ofertă care să răspundă intereselor acestora şi să acopere calificările solicitanţilor. Agenţii economici pot selecta direct viitorii angajaţi, beneficiind de sprijinul financiar oferit de subvenţiile bugetului asigurărilor de şomaj destinate reducerii cheltuielilor cu forţa de muncă“, a explicat Aurelia Focşa, şefa AJOFM Suceava.

Cele mai consistente oferte de muncă vin din domeniile construcţii, fabricarea de îmbrăcăminte, prelucrarea lemnului şi prelucrarea de mobilă, comerţ.

„Interesul angajatorilor în recrutarea de personal s-a făcut simţit în ultima perioadă, rata şomajului scăzând lunar consecutiv pe toată durata acestui an, până la valoarea de 5,77%, evoluţie care ne îndreptăţeşte să estimăm un bilanţ favorabil al bursei din acest an“, a mai spus Aurelia Focşa. 14.669 de şomeri sunt în evidenţele AJOFM Suceava în prezent.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite