Suceava: Pârtie de săniuş, în apropiere de cartrodrom

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pârtia de săniuş va avea o lungime de 1.000 de metri şi va fi iluminată. Finalizarea proiectului nu trebuie să depăşească perioada sezonului rece din 2010-2011.

Municipalitatea a reuşit să găsească terenul propice pentru construirea unei pârtii de săniuş pentru locuitorii suceveni. Această măsură a venit în urma unui tragic accident care a avut loc în această iarnă pe un deal din preajma Sucevei, când un copil de patru ani şi-a pierdut viaţa după ce a intrat cu sania într-o piatră de pe pârtia improvizată.

Terenul vizat unde sucevenii vor merge la săniuş într-un loc special amenajat începând din sezonul rece 2010-2011 se află în zona cartrodromului şi are o suprafaţă de 4,74 de hectare din care 2 hectare vor fi destinate pârtiei. Terenul se află deja în proprietatea primăriei şi este în apropierea bulevardului George Enescu.

Municipalitatea a început demersurile pentru obţinerea studiului de fezabilitatea care costă aproximativ 20.000 de lei. Edilul şef al municipiului, Ioan Lungu a descris zona ca fiind o zonă frumoasă, cu pădure, şi aproape de oraş, în pantă, unde se poate realiza o pârtie de săniuş, pe două hectare din suprafaţa disponibilă. Costul total al pârtiei se ridică la suma de 100.000 de lei, bani alocaţi din bugetul local în şedinţa de consiliul de la începutul acestui an.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite