Suceava: PORTRET/ Ionuţ Bejinariu lansează talente pe scena muzicală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Suceveanul este managerul unui portal care promovează evenimente mondene, dar şi cel care a dus trupa Deep System spre succes peste hotare. Are la activ două proiecte muzicale de succes şi intenţionează să-şi îmbogăţească palmaresul cât de curând, lansând şi alţi artişti.

După absolvirea liceului, Ionuţ s-a angajat ca barman la un club din oraş. „Mi-a plăcut întotdeauna să lucrez cu oamenii şi tocmai de aceea m-am făcut barman. În paralel, am creat un portal pe care am promovat evenimentele din cluburile sucevene“, ne-a spus Ionuţ.

Deţine singura casă de discuri din Moldova

În cei patru ani de existenţă ai portalului pe care postează fotografii de la evenimente mondene, managerul Ionuţ Bejinariu a creat 11 filiale în principalele oraşe din ţară.

„Am colaborat cu aproape toţi artiştii din România, fiind parteneri la peste 1.500 de evenimente din ţară. În acest fel mi-am făcut intrarea în showbiz şi mi-am creat legăturile de care aveam nevoie în industria muzicală“, a menţionat Ionuţ. Primul şi marele său proiect ca manager îl reprezintă lansarea trupei Deep System, care se bucură de succes peste hotare, în ţări ca Belgia, Albania, Bulgaria, Grecia, Polonia, Italia, dar şi în România.

„Este singura trupă din România care a participat la Eurovision în Albania, ca invitat special. Au un succes foarte mare în ţările balcanice şi ocupă poziţii fruntaşe în topurile de la cele mai tari radiouri din aceste ţări“, a explicat managerul trupei, Ionuţ Bejinariu. Odată ce prima trupă a urcat în topurile internaţionale, lui Ionuţ i-a fost uşor s-o promoveze pe cea de-a doua, compusă din Da Fleiva şi Bijue. Proiectul a prins viaţă la jumătate de an după lansarea trupei Deep System, în august 2010.

„Săptămâna viitoare mai lansez un artist, din Botoşani, de care se interesează deja cea mai mare casă de discuri din America pentru o colaborare. Peste alte două săptămâni va apărea pe piaţa muzicală o tânără artistă din Fălticeni şi o trupă formată dintr-un băiat şi o fată“, ne-a spus Ionuţ.

Cu o asemenea „armată“ de artişti pe care-i promovează în ţară şi în străinătate, s-a gândit că-i trebuie un studio profesionist de înregistrări, o casă de producţie şi una de discuri. Zis şi făcut.

Prin intermediul acestora, promovează imaginea artiştilor care au semnat contracte cu casa de discuri pe care o deţine. „Eu le lucrez imaginea ca să aibă cerere pe piaţa muzicală, apoi culeg roadele. Pot să spun că sunt printre puţinii care au scos artişti din provincie şi i-au urcat în topuri internaţionale“, a conchis tânărul manager.

Pe lângă toate acestea, mai are şi o agenţie prin intermediul căreia se ocupă de artiştii din ţară cu care colaborează cu ocazia diferitelor evenimente la care este invitat sau pe care le organizează.

Profil
Născut:
24 februarie 1983, Suceava.
Studii: A absolvit Facultatea de Inginerie Electrică şi Facultatea de Ştiinţe Economice Suceava.
Familie: Este căsătorit şi are o fetiţă de trei luni.

Întrebări şi răspunsuri
Ce planuri de viitor ai?
Mă voi ocupa în continuare de lansarea artiştilor în industria muzicii. Scopul meu este să-l duc măcar pe unul dintre artiştii promovaţi în topul Billboard. 
Renunţi la portalul lansat acum patru ani?
Nu. Portalul rămâne deschis în continuare. Intenţionez să deschid filiale în toată ţara şi să ne ocupăm de evenimentele mondene.

Ce-i place
„Arta fotografică. Văd lucrurile din anumite unghiuri şi le surprind esenţa. Îmi place tot ceea ce ţine de showbiz“, spune suceveanul.

Ce nu-i place
Ionuţ susţine că nu-i plac oamenii care fac degeaba umbră pământului, care nu au un scop în viaţă.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite