Suceava: O femeie a pierdut sarcina din cauza unui accident rutier (UPDATE)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii i-au luat în primire pe răniţi
Medicii i-au luat în primire pe răniţi

Aceasta, împreună cu alte şapte persoane, a fost rănită în urma a două accidente petrecute în decurs de doar o oră pe strada Grigore Ghica, din Iţcani.

O femeie a ajuns pe masa de operaţii după ce a fost implicată într-un accident petrecut pe strada Grigore Ghica, din cartierul Iţcani.

Conform poliţiştilor, în jurul orei 11.30, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile meteo şi mai ales a faptului că autoturismul nu era dotar cu anvelope de iarnă, şoferul unei maşini ce sosea dinspre Rădăuţi a pierdut controlul acesteia, s-a izbit de bordura din partea dreaptă a drumului după care s-a aşezat de-a curmezişul străzii, moment în care a fost lovit în plin de o autoutilitară ce venea din sens opus.

În urma impactului cei şase ocupanţi ai autoturismului au fost accidentaţi, fiind transportaţi la spital. În stare gravă se află o pasageră, gravidă în luna a şaptea.

Din cauza impactului aceasta a ajuns pe masa de operaţii, medicii străduindu-se să-i salveze sarcina. Din păcate însă trauma a fost prea puternică, femeia pierzând sarcina.

Puţin mai târziu, în jurul orei 12.30, un nou accident i-a solicitat pe poliţişti. De această dată o persoană a fost rănită uşor după ce a fost izbită din plin de către o maşină.

Conform poliţiştilor accidentul s-a produs în momentul în care trei persoane au încercat să traverseze ilegal strada, unul dintre ei fiind luat pe capotă de către un autoturism ce se deplasa regulamentar. Deşi a fost rănit, bărbatul a refuzat să se prezinte la spital.

În urma celor două accidente traficul a fost paralizat mai bine de două ore, coada de autoturisme depăşind un kilometru.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite