Suceava: Muncitor omorât de o creangă de copac răpusă de vânt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din primele cercetări a reieşit că muncitorul a suferit un traumatism grav la nivelul capului

Accident mortal la Slatina, unde un muncitor în vârstă de 41 de ani, tată a unui copil minor, a fost găsit mort în pădure, marţi seară.

Bărbatul, originar din Mălini, era muncitor la o societate de prelucrare a lemnului din comuna Slatina şi participa în ziua respectivă la o acţiune de marcare a arborilor ce urmau să fie tăiaţi.

El a intrat singur pe o parcelă de pădure, în jurul orelor 12:00, şi a fost găsit fără suflare de nişte colegi, după aproximativ 3 ore.

La acest moment, procurori de la Parchetul Fălticeni şi inspectori de muncă se află la faţa locului, unde fac cercetări cu privire la circumstanţele exacte în care s-a petrecut accidentul de muncă.

Din primele cercetări a reieşit că muncitorul a suferit un traumatism grav la nivelul capului după ce o creangă de copac răpusă de rafalele de vânt a căzut peste el. Inspectorii de muncă aşteaptă însă rezultalele necropsiei efectuate de medicii legişti.

„Ancheta este în curs, am fost informaţi de caz şi acum facem cercetarea la faţa locului. Muncitorul lucra la marcarea unor arbori din pădurea respectivă şi nu purta cască de protecţie”, ne-a declarat şeful ITM Suceava, Eugen Mogoş.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite