Suceava: Medicii de familie, învinşi de CAS

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bugetul aferent perioadei iunie-decembrie 2011 alocat Sucevei este de 112.781.010 lei, asemănător cu cel din 2010, însă reprezentanţii CAS susţin că urmează să fie efectuată o rectificare bugetară în a doua jumătate a acestui an.

Medicii de familie au capitulat în războiul cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava. După câteva săptămâni de proteste, 283 de medici de familie din 291 au acceptat să semneze noul contract cadru. Potrivit reprezentanţilor CAS Suceava, din dosarele depuse, o singură solicitare a fost respinsă pentru că doctorul respectiv nu avea angajat un asistent medical, iar un medic a renunţat ulterior la contract.

Este vorba despre un medic de familie din mediul rural, însă teritoriul este acoperit de celălalt furnizor de servicii medicale din localitate“, a declarat Cristi Bleorţu, preşedintele-director general al CAS Suceava.

În cazul dosarelor depuse de furnizorii de servicii medicale, au fost admise 685 şi au fost respinse opt deoarece nu îndeplineau toate normele metodologice din contractul cadru. Bugetul aferent perioadei iunie-decembrie 2011 alocat Sucevei este de 112.781.010 lei, asemănător cu cel din 2010, însă reprezentanţii CAS susţin că urmează să fie efectuată o rectificare bugetară în a doua jumătate a acestui an.

Avem certitudinea că, cel puţin, la asistenţa medicală spitalicească fondurile vor fi suplimentate. În cazul celor zece spitale în contract cu CAS a crescut valoarea contractuală lunară cu 35% comparativ cu prima jumătate a anului, în urma clasificării spitalelor“, a precizat Cristi Bleorţu.   

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite