Suceava: Medalie de bronz la Concursul Naţionalde judo pentru copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La competiţie au fost peste 200 de participanţi din toată ţara

Ştefania Muntea, o fetiţă în vârstă de 9 ani a reuşit să aducă Suceava pe podiumul Finalei Naţionale de Judo pentru copiii sub 11 ani.

Aceasta a obţinut locul III la categoria 48 de kilograme într-o competiţie cu 227 de sportivi veniţi de la 59 de cluburi din ţară.

Colega ei, Ioana Grămadă, de aceeaşi vârstă, a obţinut locul VII la categoria de 36 de kilograme, în aceeaşi competiţie, însă la categoria cu cea mai numeroasă participare. “Ne bucurăm nespus deoarece Clubul Nord  Arena a participat cu două sportive şi a obţinut două locuri bune.

Antrenamentele au fost destul de scurte, noi nu am avut sală să ne pregătim până anul acesta şi totuşi am obţinut rezultate cu care să ne mândrim”, a spus Brânduşa Vărăreanu, antrenoare de judo.

Cele două fete au reuşit să aducă acasă o medalie de bronz iar acum încept pregătirile pentru concursurile următoare, unde antrenoarea se aşteaptă la rezultate şi mai bune deoarece, crede acesta, copiii au potenţial.

“Sperăm ca timidele performanţe ale acestor fete să atragă cât mai mulţi copii în Dojo, îi aşteptăm să vină să studieze metodele acestui tip de luptă care pune mare accent pe gândire şi de ce nu, să facă performanţă”, a adăugat antrenoarea.

Competiţia a avut loc pe data de 19 a acestei luni la Techirghiol, Constanţa.

Suceava



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite