Suceava: Managerii, bancherii şi profesorii au salarii-record

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unii profesori de la Universitate au printre cele mai mari salarii din judeţ
Unii profesori de la Universitate au printre cele mai mari salarii din judeţ

Administratorul unei firme primeşte lunar 12.500 de lei, iar un profesor universitar 11.250. Salariile au scăzut faţă de 2009.

În ciuda problemelor financiare cu care s-au confruntat cei mai mulţi suceveni în 2010, o parte se pot lăuda cu salarii imense. Fie că lucrează în domeniul public sau în cel privat, câţiva „şefi“ primesc lunar peste 10.000 de lei. Conform clasamentului făcut de angajaţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Suceava, directorul unei firme care are ca obiect de activitate prelucrarea lemnului a câştigat în 2010 150.000 de lei. Lunar, acesta a încasat 12.500 de lei, de zece ori mai mult decât majoritatea sucevenilor.

Bancherii, în top

„La noi s-au înregistrat contracte individuale de muncă cu minimul de 600 de lei şi maximul de 150.000 de lei. Salariile menţionate mai sus sunt aferente contractelor individuale de muncă înregistrate cu opt ore pe zi, fără modificări ulterioare“, a menţionat Ionuţ Creţuleac, directorul ITM.

Pe locul doi în top se află  directorul unei alte firme din industria lemnului, iar pe trei un angajat în construcţii care are un venit anual de peste 140.000 de lei. În continure, până la locul opt, clasamentul este ocupat de directori de bănci. Toţi au venituri lunare cuprinse între 50.000 şi 140.000 de lei. Deşi foarte mari, salariile acestora au scăzut cu aproximativ 50% faţă de anul trecut.

Cursuri de 135.000 de lei

Pe ultimele poziţii în topul celor zece suceveni cu salarii imense se află angajaţii care lucrează la stat şi au lefuri anuale de peste 100.000, mult mai puţin decât anul trecut. Aceştia sunt profesori universitari care predau la Universitatea „Ştefan cel Mare“ din municipiu. Cel mai bogat profesor a primit în 2010 135.000 de lei, adică 11.250 de lei lunar.

Acum doi ani, pe primul loc în topul sucevenilor cu cele mai mari venituri de pe cartea de muncă se afla chiar un profesor universitar care a luat în 2008 peste 226.500 de lei, adică 18.870 de lei în fiecare lună.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite