Suceava: „Mai bine mort decât să mai stau cu mama“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul tânăr a ameninţat ieri că sare în gol dacă nu primeşte imediat locuinţa ANL. Adrian Aursulesei (31 de ani) a dat o adevărată reprezentaţie, pe un pervaz de la etajul patru al Spitalului Judeţean, până a fost imobilizat.

Sătul să aştepte repartizarea unei locuinţe, Adrian Aursulesei a intrat în Spitalul Judeţean ca vizitator, apoi s-a căţărat pe un pervaz al secţiei de Chirurgie, situată la etajul patru. El a ameninţat apoi că se aruncă dacă nu primeşte imediat locuinţa. „Să vină primarul! Nu cobor de aici, vreau să mi se dea şi mie o casă. Mor, astăzi o să mor! Nu cobor decât dacă vine primarul“, striga tânărul.


Timp de două ore, pompieri, poliţişti şi jandarmi au încercat în zadar să îl convingă pe tânăr să renunţe la planul său. La un moment dat, supărat din cauza insistenţelor poliţiştilor, tânărul a scos din buzunar un ciob de sticlă şi i-a ameninţat pe oamenii legii. De altfel, Aursulesei avea o rană la gât, făcută tot cu un ciob de sticlă.


Circul a durat două ore


Alţi pacienţi şi cadre sanitare urmăreau de la geamuri spectacolul. Tânărul le-a explicat poliţiştilor şi zecilor de gură-cască faptul că locuieşte împreună cu mama sa şi că vrea un apartament al său. Nici măcar iubita tânărului nu l-a putut convinge pe acesta să intre înapoi în salon şi să renunţe la tentativa de suicid.

În timp ce poliţiştii şi jandarmii negociau cu Aursulesei, pompierii au adus saltele pneumatice şi saltele din saloanele de spital pentru ca acestea să atenueze şocul căderii, în cazul în care tânărul s-ar fi aruncat în gol.După două ore de negocieri sterile, oamenii legii au hotărât să intre în acţiune. În vreme ce şeful pompierilor, Ioan Burlui, îl ţinea de vorbă pe Aursulesei, doi jandarmi au deschis geamul din spatele acestuia şi l-au tras cu forţa în salon.

În timp ce era urcat în duba Poliţiei, tânărul a mărturisit că a băut un pahar pentru a-şi face curaj să se arunce în gol. „Am avut de-a face cu greve în faţa Primăriei, greva foamei, audieri dese, dar niciodată cu un caz de acest fel. Nu este o situaţie normală aceasta, însă cred că omul vrea doar să atragă atenţia“, a declarat viceprimarul Lucian Harşovschi.

Zeci de locuinţe şi mii de cereri


Primăria are înregistrate peste 1.500 de cereri de locuinţe ANL. Ultimele apartamente, 90 la număr, au fost distribuite în decembrie anul trecut, pe baza unor punctaje calculate după criterii foarte stricte. Edilii mai vor să construiască alte 80 de apartamente, însă abia au demarat licitaţia pentru desemnarea unui constructor.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite