Suceava: Lucrări în bătaie de joc pe străzile din oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe o stradă din cartierul Burdujeni asfaltul a început să curgă, odată cu apa, la nicio zi după ce a fost turnat
Pe o stradă din cartierul Burdujeni asfaltul a început să curgă, odată cu apa, la nicio zi după ce a fost turnat

Refacerea porţiunii de drum se realizează cu fonduri de la Primărie. Edilii refuză să creadă că se întâmplă aşa ceva în oraş.

Locuitorii din zonă spun că strada lor a fost mereu plină de gropi, dar aşa rău cum arată acum n-a fost niciodată. Ei îşi aduc aminte că, în urmă cu două săptămâni, a venit o echipă de constructori care urma să se ocupe de asfaltarea străzii.

Porţiunea de drum a fost închisă pentru lucrări, iar sucevenii şi-au parcat maşinile prin alte părţi, dar acest lucru nu-i deranja atâta vreme cât urmau să fie astupate gropile care le făceau viaţa amară. „Am venit după-masă de la muncă şi m-am bucurat că asfaltau strada. Era plină de gropi. Am căutat chiar un alt loc să parchez maşina pentru că nu puteam să intru“, ne-a spus Mihaela Doroftei, contabilă. Dimineaţă, locuitorii din zonă au rămas şocaţi. Asfaltul proaspăt pus peste noapte a luat-o la vale, odată cu apa de ploaie.

„A doua zi dimineaţă, când am mers la muncă, am rămas stupefiat când am văzut că asfaltul se degradase deja. Probabil, din cauză că au asfaltat pe ploaie, s-a dus atât de repede asfaltul“, ne-a declarat Ovidiu Nacu, şofer de taxi.  Constructorii s-au întors la locul cu pricina abia după o săptămână şi au curăţat drumul, după ce locuitorii din zona au cărat mizeria pe picioare. Zilele acestea au asfaltat porţiunea de drum din nou, însă doar pe un sens de mers, circulaţia fiind blocată din nou.

„Nu se poate să se fi topit“

Edilii susţin că nu se poate aşa ceva, cu toate că fotografiile şi spusele oamenilor arată clar acest lucru. „Asfaltarea nu e terminată acolo. Nu se poate să se fi topit. Şi dacă s-a întâmplat aşa, ei sunt cei care o să plătească dacă nu au făcut lucrările bune. Noi îi plătim la metru pătrat după ce termină lucrarea, nu de câte ori asfaltează“, a spus Viorel Seredenciuc, viceprimarul Sucevei.

În campania de asfaltare pe care a demarat-o din vară, primarul Ion Lungu susţinea că are în plan să asfalteze 48 de străzi, prioritate având bulevardele circulate în muncipiu, pentru toate acestea fiind alocate 5 milioane de lei.

„Ne dorim până la finele anului să derulăm o campanie puternică de asfaltare, dar acest lucru ţine şi de constructorii care se ocupă de proiectul de reabilitare a reţelelor de apă rece şi canalizare. Până în prezent sunt prinse douăsprezece străzi care vor fi asfaltate prioritar în perioada imediat următoare“, a declarat Ion Lungu, primarul Sucevei.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite