Suceava: L-a accidentat grav în timp ce mergea pe trotuar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Femeia care conducea maşina nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi l-a lovit în plin pe Doru S., de 53 de ani, în timp ce mergea pe trotuar.

Suceveanul Doru S.  în vârstă de 53 de ani a ajuns azi dimineaţă în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă, după ce a fost lovit în plin de o maşină în timp ce mergea pe trotuar. Accidentul s-a petrecut azi dimineaţă, în jurul orei 9.00, pe Calea Bucovinei, în Suceava.

Potrivit poliţiştilor, Valeria C. de 50 de ani a derapat cu maşina din cauza vitezei. “Femeia nu a adaptat viteza la carosabilul acoperit cu mâzgă, a derapat, a pătruns pe contrasens şi a intrat pe trotuarul din partea stângă a străzii, accidentându-l pe Doru S.”, a explicat Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

În urma impactului bărbatul a fost grav rănit, medicii diagnosticându-l cu “policontuzie prin accident rutier, contuzie toraco abdominală, fractură deschisă gambă dreapta”, având nevoie de 30-35 de zile de îngrijiri medicale.

“Conducătorul  auto şi pietonul au fost testaţi  cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ şi li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a mai spus Gabriel Panţiru.

Suceava

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite