Suceava: Inundaţii, grindină şi podeţe distruse la Iacobeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O ploaie de câteva minute a inundat ieri localitatea Iacobeni, fiind necesară intervenţia pompierilor de la Detaşamentul Vatra Dornei.

13 pompieri din Vatra Dornei împreună cu 14 voluntari din Iacobeni au intervenit ieri în localitate cu o autospecială şi două motopompe la degajarea albiei pârâului Ciotina şi a secţiunilor de scurgere a podeţelor colmatate cu lemne şi anrocamente.

De asemenea, pompierii au intervenit şi la evacuarea aluviunilor de pe DN 17, în dreptul localităţii Iacobeni, în urma unei averse de ploaie însoţită de grindină, care a generat scurgeri torenţiale pe versanţi. Curtea şcolii din localitate a fost inundată, precum şi subsolul unui bloc din apropierea acesteia.

„Din primele evaluări, au fost distruse patru podeţe din beton (de acces la gospodării), trei podeţe au fost avariate. Aproximativ 100 metri de apărări de maluri din beton şi din gabioane şi 50 metri de terasament drum comunal au fost distruse”, a explicat Cristian Hociung, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava. Din fericire nu au existat victime şi nici case inundate.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite