Suceava: Incendiu provocat de o ţigară aprinsă
0
Pompierii au intervenit în stingerea unui incediu la o magazie de materiale
Sâmbătă, pompierii au intervenit cu două autospeciale în stingerea unui incendiu izbucnit la o magazie de materiale, ce aparţine de Grupul Şcolar „Iorgu Vârnav Liteanu” din oraşul Liteni.
La sosirea echipajelor ardea magazia care era construită din lemn şi exista pericolul extinderii focului la atelierul şcolii. În urma incendiului au fost distruse obiecte de mobilier şcolar, elemente de tâmplărie, saltele, acoperişul magaziei de materiale pe o suprafaţă de 32 mp, pereţii din lemn pe o suprafaţă de 24 mp. „Din primele cercetări a rezultat că incendiul a avut drept cauză fumatul în locuri nepermise”, a precizat Alin Găleată, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.