Stiri din Suceava

Suceava: Inaugurarea pârtiei de ski din Gura Humorului a fost amânată

24 decembrie 2009, 12:33 |  Autor: Costel Rusu | 

Cuvinte cheie: suceava, partie, ski,

Temperaturile ridicate au dat peste cap planurile unui proiect în care s-au investit peste 10 milioane de euro

Temperaturile ridicate au dat peste cap planurile unui proiect în care s-au investit peste 10 milioane de euro

 

Temperaturile ridicate din ultimele zile, precum şi prognoza meteorologilor pentru perioada imediat următoare au dus la amânarea deschiderii oficiale a unuia dintre cele mai mari şi frumoase proiecte ale judeţului din ultimii 10 ani.  

Evenimentul programat pentru prima zi a Crăciunului a fost practic imposibil de realizat din cauza temperaturilor cu mult peste 0 grade.Conducerea oraşului staţiune spune că la aceste temperaturi, chiar şi folosirea tunurilor de zăpadă devine inutilă.

Primarul localităţii, Marius Ursaciuc, spune că încă nu ştie exact data pentru care a fost amânată deschiderea, dar speră ca în câteva zile temperaturile să reintre în normalul perioadei şi să permită folosirea echipamentelor de pe noua pârtie a judeţului.

Pârtia de la Gura Humorului este cea mai modernă pârtie din judeţul Suceava, cu o lungime totală de 1.478 metri şi o diferenţă de nivel de 283 m. Pârtia dispune de un sistem nou de transport cu telescaunul, 5 tunuri de zăpadă, o maşină de bătătorit omătul, iar la baza acesteia a fost construită o parcare cu 360 de locuri pentru autoturisme şi zece locuri pentru autocare.

Pe lângă toate acestea proiectul POPAS, din cadrul căruia face parte şi noua pârtie, a însemnat şi amenajarea parcului din zona Ariniş, loc unde turiştii vor beneficia de trei terenuri de sport, o piscină în aer liber şi una acoperită şi un bazin de înot pentru copii.

Conform celor declarate de primarul Marius Ursaciuc valoarea totală a proiectului este de 10,5 milioane de euro, din care aproximativ 5 milioane de euro sunt fonduri europene, 1,66 milioane de euro sunt fonduri de la bugetul de stat, iar 3,88 milioane de euro sunt fonduri proprii ale Primăriei Gura Humorului. 

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ovidiu Nahoi

    Începe izolarea președintelui Traian Băsescu? Învestirea de astăzi a guvernului Mihai-Răzvan Ungureanu lasă loc acestei întrebări. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole