Suceava: I-a dat foc la maşină pentru doi litri de benzină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Supectul a fost găsit de poliţişti dar nu a putut fi audiat pentru că era beat.

Un bărbat în vârstă de 29 de ani a pătruns luni în curtea vecinului său din satul Sfântul Ilie şi i-a cerut acestuia să-i dea înapoi doi litri de benzină pe care i-a împrumutat anterior. Pentru că vecinul său nu a avut de unde să-i dea benzina înapoi, bărbatul s-a înfuriat a mers acasă de unde s-a întors cu o canistră de benzină. Ajuns în curtea păgubitului a spropit autoturismul acestuia cu benzină şi i-a dat foc cu o brichetă după care a fugit spre domiciliul său.

Păgubitul împreună cu fiul său au stins incendiul cu zăpadă şi au anunţat oamenii legii. În urma incendiului a ars vopseaua de pe partea exterioară a autoturismului din zona capotei portbagajului şi cupolei. Valoarea prejudiciului fiind estimată la 1.000 lei. Suspectul a fos condus  la sediul poliţiei, dar pentru că era în stare avansată de ebrietate nu a putu fi audiat. Bărbatul a fos ulterior examinat medical şi internat în secţia de neuropsihiatria a Spitalului Judeţean Suceavă.

„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare, violare de domiciliu şi distrugere, urmând a se dispune procedural”, a precizat Gabriel Panţiru, purtător de cuvânt al IPJ Suceava.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite