Suceava: Hoţii l-au lăsat fără aparatul de sudură, flex şi drujbă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cercetările sunt continuate în vederea identificării autorilor. Foto arhivă
Cercetările sunt continuate în vederea identificării autorilor. Foto arhivă

Poliţiştii spun că spargerile de acum nu mai seamănă cu cele de odinioară, când hoţii furau daor bani şi bijuterii.

Dionisie Relu, de 36 de ani, din Marginea, s-a trezit călcat de hoţi.

Acesta a fugit la poliţie şi a anunţat spargerea imediat. După ce şi-a făcut inventarul, suceveanul a observat că îi lipsesc două drujbe, o trusă de chei, un flex şi un aparat de sudură, cele mai importante aparate din gospodărie, deoarece are casa în construcţie.

"Prejudiciul a fost stabilit la 2.000 lei. În cauză se continuă cercetările  în vederea identificării autorilor, de către lucrătorii Postului de Poliţie Marginea  sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat", a explicat Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie, Suceava.

În ultimele două luni, numărul spargerilor s-a dublat, acum zilnic se înregistrează câte un furt din locuinţe.

Numai în Suceava s-au înregistrat peste 10 mari spargeri, în urma cărora victimele au rămas fără mii de euro.

În judeţ însă, s-au prin şi hoţi care au spart magazine pentru o sticlă de tărie ori casele pentru mâncarea din frigider.

Unui localnic din Plopeni i-au furat hoţii pe 4 noiembrie preparate din carne , băuturi alcoolice şi răcoritoare, toate în valoare de aproximativ 1.000 lei. 

Pe 5 noiembrie, Silvia M., de 49 ani, din municipiul Suceava a anunţat poliţia după ce dimineaţă a constatat că uşa de la casa fratelui ei, plecat în străinătate, este forţată. 

Din casă hoţii au sustras o combină frigorifică, o sobă din tablă emailată, precum şi diverse alimente, prejudiciul fiind  de aproximativ 1.800 lei.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite