Suceava: Gradaţia de merit, venit în plus pentru profesori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

360 de angajaţi din învăţământ vor beneficia timp de cinci ani de banii obţinuţi graţie acestei distincţii. Cele mai mari punctaje le-au obţinut profesorii de limba română, matematică şi discipline tehnice, dar şi directorii, administratorii financiari şi secretarele.

565 de candidaţi din judeţ şi-au depus la Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) dosare pentru a primi gradaţia de merit. Dascălii şi-au prezentat cele mai importante proiecte şi rezultatele profesionale obţinute în ultimii ani.


Activitatea lor a fost apreciată în punctaje de un consiliu consultativ, iar în funcţie de acestea solicitanţii vor primi gradaţiile de merit, care constau într-un procent de 25% din salariul de bază pentru următorii cinci ani. Sumele puse în joc se încadrează între 400 şi 600 de lei, fapt pentru care concurenţa a fost acerbă. Şefii IŞJ spun că sunt doar 360 de norocoşi.


Punctaje mari


Comparativ cu anii trecuţi, punctajele candidaţilor sunt mai mari, înregistrându-se doar câteva cazuri în care dosarele evaluate au obţinut sub 50 de puncte.


Cele mai slabe rezultate aparţin unor profesori de religie, care au primit pentru activitatea didactică 26, respectiv 27,5 puncte. În vârful clasamentului se poziţionează o profesoară de limba română, cu o vechime de 31 de ani în învăţământ, care a primit 99,5 puncte.


Este urmată de o colegă din Vatra Moldoviţei, care predă limba română de 15 ani şi a obţinut 95,5 puncte, şi de un profesor de franceză, care predă la colegiul din Gura Humorului, cu 14 ani vechime, care a luat 94 de puncte.


Concurenţă dură


Vasile Monacu, inspectorul general adjunct al IŞJ Suceava, a precizat că cea mai mare concurenţă s-a înregistrat în rândul învăţătoarelor, educatoarelor, profesorilor de matematică, de educaţie fizică şi educaţie tehnologică, dar şi între directorii unităţilor şcolare. 


„Pentru mine, acesta ar fi al nouălea an în care aş beneficia de gradaţia de merit. La salariul de 1.900 de lei, cât am în prezent, gradaţia de merit ar însemna circa 500 lei în plus lunar. Este o sumă consistentă, echivalentă cu cei 25% tăiaţi de Guvern“, ne-a spus Dan Popescu, directorul Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare“ Suceava, care a obţinut 93,5 puncte.


Pentru gradaţia de merit pot concura doar cei care au vechimea minimă de cinci ani în învăţământ şi au obţinut rezultate notabile la olimpiade sau concursuri şcolare şi au derulat proiecte şi programe şcolare.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite