Suceava: Fetele preferă uniforma militară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La Academia Militara din Campulung sunt din ce în ce mai multe fete
La Academia Militara din Campulung sunt din ce în ce mai multe fete

Din 90 de suceveni înrolaţi în armată, 20 sunt femei. Viaţa grea de cazarmă şi instrucţia nu mai sperie persoanele de sex frumos, cu fiecare an acestea se înscriu în număr tot mai mare în armată şi la scoala de Jandarmi.

Sucevencele tind tot mai mult spre o carieră care până nu de mult era specifică bărbaţilor.

Munca din armată ori din jandarmerie nu le mai sperie, ci dimpotrivă.

Acestea optează pentru pregătirea riguroasă din cazarmă deoarece scoala de jandarmi şi armate le oferă un loc de muncă sigur iar pentru această opţiune nu le trebuie decât diploma de bacalaureat.

“Aproximativ 14% dintre cei înscrişi anul trecut sunt fete, majoritatea din Suceava, însă au venit şi din Galaţi, Bacău şi Iaşi. Până în prezent la Şcoala de Jandarmi şi-au depus cererile pentru examenul de admitere 55 de tineri, ceea ce este de bun augur”, a declarat Bogdan Cornaci, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi, Suceava.

Dacă deocamdată sunt puţine fete care doresc să se facă ofiţeri în jandarmerie, în cadrul armatei lucrurile stau altfel.

Dintre cei 90 de suceveni înrolaţi anul trecut din toate unităţile judeţelor limitrofe, 17 sunt fete.

După părerea ofiţerilor selecţioneri, numărul acestora creşte cu fiecare an iar unele vin  motivate mai bine decât băieţii.

Acestea se lovesc însă la admitere de probele mult prea grele. ”Dintre toţi, 30% cad la vizita medicală care se face la Spitalul Militar din Iaşi, alţi 30%  la textul psihologic şi proba de educaţie fizică de la Centrul Zonal de Selecţie de la Câmpulung Moldovenesc”, a declarat Vasile Semeniuc, maior ofiţer la Biroul de Informare a Centrului Militar din Iaşi.

Citat

Vasile Semeniuc, maior ofiţer
Nu sunt acceptaţi cei cu tatuaje, probleme de inimă, probleme cu ochii sau instabilitate psihică


Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite