Suceava: Elevi şi profesori de la „Spiru Haret” în Cordoba, Spania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aceştia sunt vor lua parte la diferite activităţi legate de mediul înconjurător.

Începând de astăzi şi până pe trei aprilie, un grup de elevi şi profesori de la Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret” Suveava va participa la o întâlnire din cadrul proiectului multilateral „Comenius Life is a scene, let’s create our play!, în Cordoba, Spania. Grupul este format din elevii Mnesciu Simona, Boboc Delia, Croitoriu Cosmin, Barbă Adrian şi Oniceanu Andrei, profesoarele Rotaru Daniela, şi Rusu Diana, şi directorul colegiului, Virginel Iordache.

Principala temă a proiectului sunt problemele cu care se confruntă mediul înconjurător. Elevii îşi doresc să ilustreze acest lucru prin piese de teatru. Totodată în cadrul acestei vizite de proiect, cei implicaţi vor lua parte la diferite activităţi pe tema mediului înconjurător. „Elevii au redactat şi interpretat un chestionar în care au vorbit despre reciclare, folosirea energiei alternative în schimbul celei tradiţionale, biodiversitate, poluarea aerului şi transport. Au realizat o prezentare în power point în care au subliniat principalele probleme cu care se confruntă oraşul nostru”, a precizat Virginel Iordache, directorul Colegiului Naţional de Informatică „Spiru Haret”.

De asemenea elevii şi profesorii vor lua parte la o excursie tematică în Sevilia şi Granada. „Acest proiect nu ar fi existat fără interesul şi sprijinul financiar al Comisiei Europene din cadrul Programului Sectorial Comenius, al Programului de învăţare pe tot Parcursul Vieţii”, a mai completat directorul colegiului.

Citiţi şi: Profesorii suceveni, între vocaţie şi munca în străinătate

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite