Suceava: Drumul spre Biserica Armenească din Zamca va fi asfaltat în acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deoacere se împlinesc în acest an 610 ani de la înfiinţarea Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România, principala cale de acces spre biserica din Zamca va fi modernizată anul acesta.

Astfel, potrivit autorităţilor locale în zonă se va extinde şi reţeaua de iluminat public, dar şi cele de apă şi canalizare prin programul ISPA. Anul viitor se împlinesc şi 500 de ani de la construirea bisericii Hagigadar, ocazie cu care în zonă sunt aşteptaţi turişti din toată ţara şi din străinătate.

Suceava: Slujbe în trei limbi la biserica din Zamca

„Vom asfalta o porţiune de drum de aproximativ 500 de metri şi vom extinde iluminatul public şi utilităţile. Odată cu aceste aniversări sunt aşteptaţi şi turişti în Suceava, iar orice leu cheltuit de aceştia înseamnă şi venituri mai mari la bugetul local”, a explicat Ion Lungu, primarul Sucevei.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite