Suceava:Trei persoane accidentate din cauza unui şofer grăbit
0Conducătorul auto a pătruns pe contrasens şi a intrat într-o maşină care circula regulamentar
Accidentul a avut loc marţi pe DN17, pe raza comunei Poiana Stampei. Un şofer, care conducea un autoturism înmatriculat în Italia, din cauza vitezei, a pierdut controlul acestuia într-o curbă şi a pătruns pe sensul opus. Acesta a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus regulamentar.
În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a şoferului vitezoman dar şi două pasagere aflate în maşina condusă regulamentar. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ şi li s-au recoltat probe biologice de sânge.