Suceava: Doi morţi şi trei răniţi în urma unui accident rutier (UPDATE)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Echipajul Smurd se chinuie să salveze victimele dintre fiarele contorsionate. Foto arhivă.
Echipajul Smurd se chinuie să salveze victimele dintre fiarele contorsionate. Foto arhivă.

Un autoturism a fost prins de tren pe calea ferată, în urma impactului două persoane decedând iar alte două fiind prinse între fiarele contorsionate.

Două persoane au murit iar alte trei au fost grav rănite după ce maşina în care se aflau a fost lovită în plin de un tren personal.

Conform pompierilor, în jurul orei 13.38, detaşamentul de pompieri Fălticeni a fost solicitat să intervină la un accident produs în comuna Dolheşti, la o trecere la nivel cu calea ferată.

Sosiţi la faţa locului aceştia au descoperit un scenariu de coşmar, un autoturism marca Audi fiind făcut zob în urma coliziunii cu trenul.

Totodată, la faţa locului, aceştia au costatat decesul a două persoane P.I. şi P.I., de 35 şi 37 de ani, precum şi faptul că sunt trei persoane rănite, P.G., de 70 de ani, P.E., de 65 de ani, şi M.A., de 45 de ani, una dintre acestea fiind încarcerată între fiarele contorsionate.

Pompierii au acordat primul ajutor medical victimelor, le-au transportat la ambulanţe, timp în care au procedat şi la cu descarcerarea persoanei imobilizate şi eliberarea căii de rulare feroviară care a rămas blocată de autoturism.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite