Suceava: Doar 5% din aspiranţii la catedre devin titulari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 1.000 de profesori sunt aşteptaţi la concursul din vară unde vor fi însă doar 50 de posturi titularizabile. Din cele 100 de catedre complete, circa jumătate vor fi ocupate în urma etapei de pretransfer şi restrângere de activitate, astfel că în iulie concurenţa va fi acerbă.

 Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava a definitivat lista posturilor vacante, complete şi incomplete, valabile pentru anul şcolar următor. Oferta este mai mult decât săracă şi cuprinde doar 100 de posturi titularizabile pentru care ar urma să concureze peste 1.000 de candidaţi. Totuşi, până la concursul naţional de titularizare, care va avea loc la mijlocul lunii iulie, numărul posturilor se va diminua considerabil.


Se caută profesori de matematică


„După etapa de pretransfer şi de soluţionare a restrângerilor de activitate vor mai rămâne circa 50 de posturi titularizabile pentru concursul din vară. Au prioritate cadrele didactice rămase fără catedră, iar posturile care rămân sunt scoase la concurs în vară“, a declarat Laura Hacman, purtătorul de cuvânt al IŞJ Suceava.


În luna mai va fi organizată o şedinţă pentru rezolvarea situaţiei celor 119 profesori din judeţ rămaşi fără catedră în urma restrângerilor de activitate. În ceea ce priveşte posturile complete vacante, cele mai multe sunt la matematică, 21 de catedre. Alte 14 posturi sunt pentru educatoare, iar pentru fizică şi chimie sunt libere zece catedre. Deficit de posturi se înregistrează la disciplinele geografie, socio-umane, psihopedagogie specială, muzică instrumentală, industrie alimentară şi protecţia mediului, unde există doar câte două catedre titularizabile vacante.


15 catedre în Suceava


În municipiul Suceava sunt scoase la concurs doar 15 posturi. „Anul acesta se va merge pe metodologia veche, deci eu ca director nu voi avea niciun cuvânt de spus. Avem doar un post titularizabil scos la concurs, de filosofie, şi ne aşteptăm să fie concurenţă foarte mare, aşa cum va fi pe toate posturile din oraş“, a precizat Cornel Romaşcu, directorul Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir“ Suceava.   


Soluţia de rezervă pentru cei care nu se vor titulariza o reprezintă catedrele cu o valabilitate mai mică de patru ani, complete şi incomplete. În judeţ sunt disponibile 532 de posturi netitularizabile, din care 248 complete şi 284 incomplete. Doar jumătate din posturile scoase la concurs sunt în mediul urban.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite