Suceava: De Crăciun, salarii mai mari pentru profesori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sindicaliştii s-au sfătuit în legătură cu acţionarea în instanţă a ordonatorilor de credite
Sindicaliştii s-au sfătuit în legătură cu acţionarea în instanţă a ordonatorilor de credite

2.700 de profesori care şi-au câştigat drepturile în instanţă au intrat deja în posesia sumelor care li se cuveneau. Pentru restul, trebuie făcute redistribuiri.

În cadrul ultimei şedinţe a Comisiei de Dialog Social la Prefectură s-a stabilit ca profesorii să primească majorarea de 33% la salariu câştigată în instanţă.

„Am propus o redistribuire a fondurilor din localităţile unde există bani la bugetul local către acele şcoli unde sunt profesori cu hotărâri judecătoreşti care nu au fost  aplicate din lispă de fonduri“, a declarat Petru Carcalete, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava.

Se dau bani retroactiv

Următorul pas trebuie făcut de Direcţia de Finanţe care a primit situaţia exactă cu unităţile unde există un surplus de bani şi cu cele în care profesorii au fost vitregiţi pentru că nu sunt bani în bugetul local.

„Cei care au bani dau atât pentru luna noiembrie, cât şi retroactiv. Ceilalţi primesc atât cât permite bugetul din acest an, iar restul va rămâne pentru la anul“, a adăugat Petru Carcalete. Sindicaliştii sunt convinşi că îşi vor primi drepturile aferente lunii noiembrie, pentru că judeţul Suceava  este unul din puţinele din ţară în care s-au respectat hotărârile judecătoreşti.

Sindicaliştii se tem de o nouă ordonanţă

„În Suceava sunt 2.700 de profesori care au primit pe parcursul anului drepturile salariale câştigate în instanţă. Asta a depins de bugetul local şi de cum au înţeles primarii şi directorii să aplice hotărârile“, a spus Traian Pădureţ, preşedintele Uniunii „Pro Educaţia“ FEN Suceava, afiliată la Cartel Alfa.

În ceea ce priveşte plata retroactivă a restanţelor salariale, sindicaliştii au unele rezerve. „Cel puţin pentru noiembrie profesorii vor primi, în această lună, salarii mai mari, după reîncadrarea pe Legea 330/2009. Dar dacă vine noua ordonanţă anunţată, nu mai sunt şanse să primim ceva din urmă“, a declarat Gheorghe Şorodoc, liderul Sindicatului „Bucovina“ Rădăuţi.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite