Suceava: Curtea Domnească va fi deschisă turiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Documentaţia pentru reabilitarea ruinelor din centrul Sucevei va fi gata în iulie. Proiectul prevede realizarea unei construcţii în formă de „U“, din sticlă, ce păstrează arhitectura medievală.

Palmaresul obiectivelor turistice din Suceava urmează a fi îmbogăţit prin reabilitarea Curţii Domneşti şi transformarea acesteia în şantier arheologic vizitabil. În acest sens, Primăria Suceava, Consiliul Judeţean şi Muzeul Bucovinei s-au asociat pentru a duce la capăt proiectul ce prevede restaurarea Curţii Domneşti, din centrul municipiului, pentru a arăta la fel ca în perioada domniei lui Ştefan cel Mare. 

Avem tot felul de specialişti, arhitecţi şi urbanişti care se ocupă de proiect. S-a stabilit ca până la data de 1 iulie cei de la Suceava să trimită o documentaţie tehnică firmei Arena, iar până la data de 30 septembrie să avem finalizat studiul de fezabilitate, inclusiv să fie aprobat în Consiliu Local“, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.

Amintim că, în luna martie, Consiliul Local Suceava a aprobat asocierea cu firma spaniolă Arena Teatro SL, specializată în gestionarea patrimoniului istoric, care va întocmi gratuit documentaţia pentru reabilitarea şantierului arheologic din centrul municipiului. Drept urmare, au venit la Suceava 12 specialişti ai firmei spaniole pentru a identifica soluţia optimă de amenajare a Curţii Domneşti, împreună cu reprezentanţi ai Primăriei şi ai Muzeului Bucovinei.

Finanţare cu fonduri europene

Primarul Lungu a precizat că cel mai mult se va ţine cont de propunerile specialiştilor de la Muzeul Bucovinei în elaborarea proiectului de reabilitare. Emil Ursu, directorul Muzeului Bucovina, a spus că se lucrează pe marginea propunerii arhitectului bucureştean Gheorghe Sion, specialist în monumente istorice. Aceasta prevede realizarea unei construcţii în formă de „U“, din sticlă, ce foloseşte zidurile actuale şi păstrează şi arhitectura medievală. „Termenul de finalizare este luna septembrie pentru partea de proiectare, iar apoi, în funcţie de cum se obţine finanţarea, vor demara lucrările propru-zise“, a punctat Emil Ursu.

Costurile realizării acestui proiect sunt prea mari pentru a putea fi suportate din bugetul local sau judeţean, astfel că autorităţile vor apela la fonduri europene. Sucevenii sunt de acord cu transformarea ruinelor din centrul Sucevei într-un obiectiv turistic, mai ales că ani la rândul monumentul istoric a fost ignorat. „Îmi amintesc cât de urât arăta când era împrejmuit de gardul vechi, pe care se lipeau tot felul de afişe. Dacă vor să-l transforme în obiectiv turistic e foarte bine pentru oraşul nostru“, ne-a spus Adelina Pavăl, cosmeticiană.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite