Suceava: Cumpără pastile pe datorie până la salariu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bolnavii se văd nevoiţi să apeleze la încrederea farmaciştilor pentru medicamentele pe care nu şi le permit. Doar clienţii fideli ai farmaciilor reuşesc să-i convingă pe angajaţii acestora să-i aştepte cu banii până în ziua de salariu.

Sucevenii au ajuns în situaţia de a cumpăra până şi medicamentele pe datorie. Cum salariile şi pensiile se termină înainte de termen, iar problemele de sănătate nu îi menajează, aceştia insistă pe lângă farmacişti pentru a le oferi tratamentele fără să plătească. Dacă nu locuiesc în zonă sau dacă au reputaţie de rău-platnici, şansele de a reuşi sunt minime.


Mulţi sunt însă aceiaşi salariaţi sau pensionari cu venituri mici, dar cu boli serioase care trec frecvent pragul farmaciilor. În cazul acestora, angajaţii aceptă compromisul şi îi trec „la caiet“.


Practică întâlnită mai ales la ţară


Votul de încredere îl dau atât farmaciştii din cartierele Sucevei, cât şi cei din satele învecinate. „Avem persoane care vin la noi şi cumpără pe datorie. Nu dăm la toată lumea pentru că ne este frică să nu rămânem cu pagubă, dar persoanelor pe care le cunoaştem le dăm medicamente şi apoi le aşteptăm cu banii până la pensie. Ne asumăm riscul pentru că suntem o comunitate mai mică. Majoritatea de aici au pensii de CAP şi n-au din ce trăi. Anul acesta am aşteptat oamenii cu banii mai mult ca în anii trecuţi“, ne-a declarat Maria Olariu farmacistă în Zvorâştea.


Sucevenii cumpără de la medicamente pentru boli cronice până la banalul paracetamol. Ziua de salariu sau de pensie este cea în care datoriile se şterg şi fac loc altora. „Cumnata mea îşi cumpără medicamentele pe datorie. Are poliartrită reumatoidă şi trebuie să ia reţeta compensată înainte de a primi banii. Nu poate aştepta“, ne-a spus Maria Enache, din Adâncata.


Ilegal, dar sănătos


Farmaciştii încearcă în acest fel să ajute oamenii din sat, dar îi ajută şi pe ei. Dacă nu ar accepta astfel de metode, nu ar mai avea vânzare. „Am auzit de cazuri de farmacişti care dădeau pe datorie, mai ales în mediul rural. Mulţi cunosc foarte bine oamenii din zonă şi îşi permit să dea medicamente fără să le încaseze contravaloarea pe loc. Nu este o practică legală, dar, dacă oamenii sunt săraci şi nu au bani, farmaciştii îi ajută cum pot“, a declarat Doiniţa Cocriş, preşedintele Colegiului Farmaciştilor din Suceava.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite