Suceava: Criză de studenţi la Universitatea Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei specializări nu aveau nici un candidat, până la sfârşitul zilei de ieri.

Facultăţile de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică dar şi cea de Inginerie Alimentare au avut până în prezent cea mai mare căutare. Din 12 iulie şi pănă astăzi pentru înscrierile la admiterea la Universitatea „ Ştefan cel Mare” Suceava, s-au prezentat foarte puţini candidaţi.

Doar 1.500 de dosare de admitere au fost înregistrate numai pentru cursurile de licenţă, din care 1037 în a treia zi de înscrieri. Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică se află în topul preferinţelor înregistrând 277 de înscrieri.

Facultatea de Inginerie Alimentară se bucură şi ea de un loc fruntaş pentru care au optat pănă în prezent 169 de persoane.  164 de concurenţi au mai optat pentru Facultatea de Istorie şi Georgrafie în timp ce 128 pentru cea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării.

Cu toate acestea, trei  dintre specializările de licenţă nu au avut nici un candidat înscris până ieri, respectiv Economie Generală şi comunicare economică şi Cibernetică Economică ambele din cadrul Facultăţii de Şiinţe Economice şi Administraţie Publică, şi Limba şi Literatura Ucraineană  din cadrul Facultăţii de Litere.

Numai în prima zi doar 120 de tineri s-au înscris la universitate în acest an, în timp ce anul trecut în prima zi erau aproximativ 1800 tineri înscrişi.

Suceava

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite