Suceava: Prins în timp ce ameninţa trecătorii cu un cuţit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul era beat mangă şi susţine că nu ştia ce face

Un sucevean a fost ridicat de poliţie după ce trecătorii de pe strada Ana Ipătescu s-au plăns că acesta îi ameninţa cu cuţitul. Bărbatul a ieşit în stradă după ce a băut mai multe sticle de vin şi alcool şi s-a apucat de scandal.

"La faţa locului s-a deplasat imediat o patrulă de poliţie, ocazie cu care l-au identificat pe S. Puiu de 41 ani din comuna Ipoteşti, aflat în stare de ebrietate, care avea în mână un cuţit şi ameninţa trecătorii. Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de port ilegal de arme albe în locuri publice", a declarat Gabrial Panţiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Suceava.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite