Suceava: Contrabandişti reţinuţi cu focuri de armă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei cetăţeni români au încercat să introducă  în ţară 9.000 de pachete de ţigări în valoare de aproximativ 55.000 lei.

Lucrătorii de la Sectorul P.F. Brodina au observat sâmbătă seară un grup de persoane care se deplasau dinspre Ucraina spre interiorul României şi aveau asupra lor mai multe bagaje voluminoase. Poliţiştiii de frontieră au somat verbal persoanele respective dar acestea au ignorat avertismentele şi au încercat să fugă. Poliţiştii au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare şi au tras cinci focuri de armă în plan vertical pentru a-i opri. S-a reuşit reţinerea a trei bărbaţi care aveau  cinci colete voluminoase care conţineau 9.000 de pachete de ţigări de provenienţă Republica Moldova.

„Celor trei persoane li s-au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat şi contrabandă în formă agravantă”, a precizat Ilie Poroch, purtător de cuvânt al I.J.P.F Suceava.

Ţigările în valoare de 54.072 lei au fost confiscate.

Citiţi şi: Doi ucraineni şi doi suceveni prinşi cu 7.000 de pachete de ţigări de contrabandă (FOTO)

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite