Suceava: Cinema Modern intră în reparaţii capitale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinematograful va fi transformat în Centrul Cultural Bucovina printr-o investiţie care ajunge la 2 milioane de euro.

Fostul Cinema Modern, care a fost închis ani la rând, va deveni începând de luna viitoare Centrul Cultural Bucovina.
Schimbarea vine în urma unei investiţii de 2 milioane de euro.

Astfel, vechea clădire părăginită va fi refăcută, extinsă şi modernizată. Din cinci firme care s-au bătut să câştige licitaţia pentru execuţia lucrarărilor evaluate la peste 10 milioane de lei, cea mai bună ofertă a fost a firmei Civica Grup care a cerut 8,4 milioane de lei pentru a realiza lucrarea în doi ani.

Reparaţii capitale

 „Voi discuta cu firma câştigătoare pentru a demara cât mai repede lucrările. Avem repartizată şi o sumă importantă de la Guvern, 3 milioane de lei. Banii trebuie să fie utilizaţi până la finele anului. Sunt convins că vom reuşi“, a declarat Ion Lungu, primarul Sucevei.

Edilul-şef a mai spus că noua instituţie va asigura infrastructura necesară activităţilor culturale din judeţ. Vechiul cinematograf va fi tencuit pe interior şi exterior, acoperişul va fi refăcut, vor fi montate instalaţii sanitare, de încălzire, electrice. De asemenea, va fi schimbată pardoseala, vor fi amenajate izolaţiile acustice şi de sonorizare şi va fi construită o nouă scenă, cu scaune noi şi  un ecran de proiecţie.

Sucevenii, încântaţi de noua investiţie

„Este un lucru bun că se modernizează cinematograful. Nici nu mai ştiu de câţi ani este închis şi n-am mai văzut un film. Avem noroc de Casa de Cultură că altfel oraşul n-are niciun alt pilon cultural important“, a spus Valeria Greculesi, pensionară.

În timp ce sucevenii trecuţi de vârsta tinereţii au apucat să vadă un film în vechea clădire care dăinuie de zeci de ani în centrul Sucevei, tinerii nici măcar nu ştiu cum arată interiorul cinematografului.

„Sunt în clasa a IX-a. N-am intrat niciodată în cinema. Mi-a povestit mama că a mers o dată cu tata la film şi pentru că erau numai ei doi nu a mai rulat filmul“, ne-a spus Alexandra Bejinar, elevă.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite